Tăiat în două, fructul neputinței
Clocește decădere și teroare;
O aripă nu crede în visare,
Un mugure nu seamănă ființei.

Se născocesc idile trecătoare,
Perversul pune stavilă dorinței,
Sfiala nu se dăruie credinței,
Iubirea se preface în uitare.

Nici zâmbetul nu mai arată bine.
Îmbăloșat cu scârbă în iatac,
În rânjet a sfârșit, uitând de sine.

Mirii cei puri de mâine nu se plac.
Să sap adânc, până când dau de mine,
E tot ce-n viața asta pot să fac.