Ești poezia mea cea mai frumoasa,
O!...fericit e cel ce te-a creat!
Te venerez și totuși ești păcat,
Ispită, care apoi pe suflet îmi apasă.

Te știu pe dinafară ca pe o rugăciune
Și te rostesc în taină,târziu,peînserat,
Când luna pe cer doarme și ceasurile-au stat
Și timpul a rămas în loc, ca prin minune.

În versurile tale mă regăsesc iubind
Și îngerii m-ascund sub aripile lor,
Pe care te-a-nsemnat un zeu numit Amor...
Trăiesc un vis și mă trezesc dormind...