agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-07 | | Înscris în bibliotecă de gabriela florina david Azi s-au întors. Pe toate drumurile nopții au venit să plângă deasupra patului meu. Au fost atât de multe! Sunt atâtea! Nu știu care trăiesc, care vor fi murit. M-aș plânge pe mine însămi ca să le plâng pe toate: noaptea ca o batistă neagră îmi bea plânsul. Sunt capete aurite de soare, coapte… Sunt capete învăluite de umbră și mister, capete încununate de spini invizibili, capete îmbujorate de roza visului, capete ce se-apleacă pe perne de abis, capete ce-ar dori să se odihnească în ceruri, altele ce n-ajung la mireasma primăverii și multe ce poartă balsamul florilor iernii. Toate aceste capete mă dor ca niște plăgi… Mă dor ca niște morți… Ah!... și ochii… ochii mă dor și mai tare: căci sunt dubli!... Nedefiniți, verzi, negri, cenușii, albaștri, atât de fulgerător te sărută; sunt alintare, durere, constelație, infern. De toată lumina lor, de toate flăcările lor mi se ilumină sufletul și mi se mistui trupul. Mi se făcu sete de toate-acele guri… De toate gurile ce-mi înfloresc patul: vase roșii sau pale de miere sau venin, cu crini de armonie ori roze de tăcere, toate acele vase din care-am sorbit viața toate acele vase din care-am băut moartea… Grădina gurii lor, amețitoare, veninoase, unde le-am aspirat sufletele și trupurile, umezită de lacrimi, mi-a împresurat patul… Și mâinile, mâinile împovărate de destine secrete și împodobite cu inele de taină… Sunt mâini născute cu mânuși de mângâiere, mâini pline de florile dorinței, mâini în care simți un pumnal niciodată văzut, mâini în care vezi un sceptru intangibil; palide sau brune, puternice sau voluptoase, în toate, în toate am putut monta un vis. Triste ca sufletele, trupurile se mlădie, fără văluri, cu sfântă dorință-nvestmântate. Magnete ale brațelor mele, faguri ai măruntaielor, ca spre un abis invizibil, se-apleacă peste patul meu… Printre toate mâinile căutai mâinile tale. Gura ta printre alte guri, trupul tău printre alte trupuri, și dintre toate capetele nu-l vreau decât pe-al tău, dintre toți ochii doar ai tăi mă vrăjesc. Tu ce ești cel mai trist, fiind cel mai iubit; și cel mai de departe venind, sosești întâiul… Ah! capul întunecat neatins niciodată, pupile clare atât de îndelung privite! Cearcăne pe care-n neștire le-am adâncit, eu și seara; paloare stranie pe care fără să știu o dublai, vino la mine: gând la gând; vino la mine: trup la trup. Să-mi spui ce-ai făcut din primul meu suspin, să-mi spui ce-ai făcut din visul acelui sărut… Să-mi spui dacă-ai plâns când te-am lăsat… Să-mi spui dacă-ai murit… Dacă ai murit, durerea mea încet va-ndolia odaia, îți voi săruta umbra ca să-mi alin trupul. Și în tăcerea adâncită de-ntuneric, și-n întunericul adâncit de tăcere, ne va veghea plângând, plângând de moarte, fiica noastră: amintirea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate