dimineața asta își atârnă picioarele din tavan le-a prins
cu fire invizibile se rotesc încet în sens invers terra
și eu două cercuri concentrice cu pieptul adunat în
genunchi tropote de cai în loc de păr și vietăți curgându-și
existența în cascade și-a fiert secunda sunetele neputința
și-a bătut ultimul cui în sicriul de mahagon toate lămâile
din grădina Domnului ți-au copt porii acri spre mine sunt
legătura directă între fulger și pământ așa îngân un cântec
electrizant despre bule de aer toate fecioarele drepți
ne măsurăm în albume cu picturi naive facem șiraguri de ochi
zeilor ofrande cu puțin venin și mai mult amar fara capac
cândva nu îmi vor mai curge șerpi din gură am să mă
obișnuiesc cu greu să tac