Natură moartă

pereți de nisip...
ferestre cu sticla zgâriată...
o liră zace deoparte.
o fată de ipsos cu genunchii la gură
și Vântul urât ce se strâmbă și-njură...
pe masă stau flori,
și florile's moarte...
pasaje din scriptură.
prizonieri.
oameni de ceară se încălzesc la foc,
și fumul prin hornuri de cenușă urcă,
stăm împreună și nu vorbim deloc,
doar focul arde și pereții usucă,
pereți ai Castelului care dăinuie încă,
cu ferestrele sale zgâriate,
cu coloane de durere curbate...
pe masă stau flori,
și florile's moarte...
fără culori,
subsoluri pline de orori,
schelete ambulante.

în fața fetei de ipsos o cutie de plumb.
piciorul ei alb se odihnește pe ea,
înăuntru sunt eu și încă cineva...
sunt mic și la capac n-ajung.
să ne dea drumul fata nu vrea!

fata de ipsos ținea
între degete lujere nalte
ale florilor cu petalele moarte,
mereu căzând și ea nu știa.

Castelanul împărții daruri odată,
și strânseră în salon femeile toate,
alegând minunate splendori,
lucruri ce le provocau fiori...
Moartea fu singura care-și alese flori,
flori roșii și verzi, toate flori moarte.