M-am juxtapus durerii celei fără de plânset,
Cu chip nebărbierit și cu țepii de arici,
M-am juxtapus durerii celei fără de plânset,
Iubesc obediența- mă-ncalecă un suflet
Și-a lui rebeliune m-aduce azi aici.

Am fost și din capriciu și din nesăbuință
Nonconformistul care nu s-ar fi pervertit,
Am fost și din capriciu și din nesăbuință
Dornic să epatez lovind în virulență,
Însă rămân prin calmul veșnic neobosit.

Mai fac o plecăciune esenței ce subzistă-
Postbelică iubită cu glas năucitor,
Mai fac o plecăciune esenței ce subzistă,
Pe rădăcina-i sfântă orice sufix rezistă,
Pe adevărul care ne-așteaptă răbdător.

Preconizând pustiul, te-nchipui ofilită,
Mlădie buruiană cu zâmbetul pervers,
Preconizând pustiul, te-nchipui ofilită,
Deși-n grădina firii te vrei neîmblânzită,
Nu te-aș stropi vreodată, ca să mai scriu un vers.