rostogolesc în gânduri amintiri
cristal de cuarț în fumul de țigară
cu sălcii verzi ce numai pentru noi
electrizau trotuare-n primavară
mirări de apendice–n litosferă
cu vântul ce ne-mprumuta în plete
culoare din culoarea lui pe inelar
când te-ntrebam ce faci Poete
ce ai mai scris de ieri și până azi
și ce vei face-n anotimpul care vine
iar tu râzând cu flori de colț și tuș
îmi răspundeai că ți-a fost dor de mine
că nu există-n galaxie anotimpuri
doar asimptotic starea dintre noi
așa cum timpul nu există-n timp
și-n viața noastră totdeauna va fi joi
când ne-ntâlnim să înflorim cuvinte
ce-n trombă se preling din cer livezi
torențial în liturghii pe epiderme
cântând cu sturzi și mierle la amiezi
caiși și meri și corcoduși și vișini
plutind de-atunci mereu fosforescent
atemporal cămașa cu carouri indigo
ce mă ținea în brațe când erai student
făcându-mi cuib din iarbă în silabe
asimetrii centrosomatice sub geana ta
urcându-mi roz-oval obrazul în petale
când ochiul tău în curcubee mă purta
și fluturi parcă mor în mine zboruri
somn alb din amintirea altcuiva
în gând când te întreb din vis Poete
ce zi și ce culori mai sunt în viața ta
căci din poveri de dor pe la răspântii
noi ne-am pierdut de-atât amar de vreme
ce stare diluezi diamantin din stare
și de mai scrii cuiva poeme