Agonizând se-nfigeau inimi în spini,
în vârf de lungi suferințe.
Din culoarea fiecărui apus
curgea sângele lor pătimaș.
Îți venea să strigi:
azi n-am mărunțiș pentru dureri,
le iau pe toate întregi, hulpav.
E o iarnă cenușie,
cu nori grei apăsând lumina din noi,
viața asta cu granulație mare
ne-aduce doar cuie.
Senini, ochii mai respiră puțin,
doar dorințe.
Îmi găseam sufletul șchiop.