Cum treci tăcut, spre ultimul spectacol
Din stagiunea toamnei tale, jur
Că-n palme ți-am citit acel oracol
Ce-l profeți cândva un zeu mahmur.

Nu ai nici bani la tine, nici păcate,
Numai pe frunte-ți stăruie un gând.
Þigara condamnatului la moarte
Îți arde-n colțul gurii, fumegând.

Și plouă și e Domnul la fereastră,
Din ochii tăi lumina a pierit
Dar se strecoară molcomă, albastră,
În pieptul meu, aflându-și răsărit.

Destinul tău și-al meu același este:
Să fim ce n-am mai fost când n-om mai fi,
Să nemurim cu fiece poveste
Și să murim trăind fiece zi.