Zbor deasupra oceanului din nou împotriva timpului.
Sub mine, în golul imens, cad păsările universului
și se îneacă umbre de nori, avioane și sateliți.

Oceanul e înăbușit de gândurile noastre călătoare
și otrăvit cu prea multele lacrimi saturate de sare,
Acolo trăiesc nostalgice priviri nesusținute de ochi.
Acolo prind contur iubiri neîmplinite încă de trupuri.
Acolo se strâng amintiri despre suflete desperecheate.

La nord, banchize de ghiață răvășite de valuri fecunde,
plutesc disperat ancorate în miezul nopții flămânde;
sunt perlele iubirilor noastre dizolvându-se în uitare.
Umbra mea lunecând spre apus cu fața întoarsă din drum
bate ca o aripă aproape frântă, străină de drum.

Mi-e drag uliul alb de la răsărit ce planează în cercuri,
sătul de sființenia speranței și copleșit de orgia spaimei,
cu zilele nerăsărite încă suflându-i fierbinte spre aripi
cu jumătate de suflet scut pentru marea lui traversare.

3 decembrie 2000


Din volumul "Anotimpul licuricilor", apărut 15 aprile 2001, editura Pro Transilvania