ascundeam ochii tăi
de retina tristeții se desprindea o altă privire
un fel de câmp străveziu
undeva îmi cânta o muzică
îngeri mai ridicau
din aripi
în loc de umeri

prin ochiul tăcut
priveam un viitor
ambiguu
cețos
gri
un
.

sunt un om banal
îmi spuneai
și îți întorceai
cu tălpile-n cer
adâncul degetele cămașa
buza de sus
versurile

n-aveai nume
te atârnam provizoriu
la marginea umbrei
pe unde se scurgeau
toate iubirile
de peste viață

dumnezeu îmi făcea cu ochiul
era semnul că pot să strâng cerul boț
să-i leg toiagul lumii
de un capăt

și să-mi văd mai departe
de moarte