Cu caii în galop privesc peste umăr
poetul cum scrie din taine și număr
cum galbene clipe de iarbă se duc
și apun peste codri de floare de nuc

răcnește prin gânduri o fiară amară
sub scânduri de sticlă-i șoptește povară
poetul n-aude și cântă mai vajnic
pe-a timpului coardă din foc de chitară

clepsidra-i uscată, din ea se prelinge
un strop de nisip ce inima-i frânge
mergând peste chipuri din cărți de noroc
așteaptă apoi singur al muzei soroc

și vine și scrie cu pana învie
nopțile calde cu pălărie
florile gaben de păpădie
și iepurii sângelui cer, pe câmpie

mai am 5 pe muchie și-o veche-n cocoașă
e singură taina și ora e lașă
în miezul cel dulce pustiu să cuprindă
pe nopțile repezi din nou se colindă

flori de insomnie, flori cugetate
flori de lumină, flori depanate
și iarbă-ncrustată pe urme de piatră
și aripi din stol de îngeri la vatră

iată că vine cuvântul voinic
și muza plăcând de nimik nu se teme
iar noaptea profundă-i aleargă prin gene
scoțând la iveală-ale lumii poeme

doar două s-ajute și Domnul să fac
la clipa de moară să pună capac
și ape să curgă moriști de cuvinte
și ploaia să scurgă
pe gene, morminte

de-aș pune iubiri pe-nserare să cânte
îngânase-vor toate cu aduceri aminte
dar zborul trecut e acum, pe departe
rămîne o plajă, ...lumina, nepoate!