am învățat că dragostea nu există decât în inima unui muritor
un fel de undă poate albastră sau poate inodoră, incoloră
sculptată într-un pseudonim de piatră arsă
ce udă pereții veșniciei și fulgeră în inimi
oceane răzvrătite în spicul de grâu
o șatră de vânt mușcată în colț de icoană
o secundă născută într-o eră prea lungă, prea fierbinte
și ucisă într-o mie de ani

inimă de muritor amputată pe bucățele, resuscitată...
un fel de legumă ținută în viață de aparate abstracte,
legată la perfuzii diamantate cu albul serafic al rugăciunii...
mai are un ticăit de glande salivare și un suspin de cascade solare
mai are cordon ombilical cu banalul orgasm
iar respirația pute a tutun și a vrăjeală de cartier

muritor cu inimă de muritor, cu timp ce trece
ai învățat că dragostea nu e, dar ai uitat a căuta...
credința ta e doar o alinare
înjunghiată mișelește de o clipă banală de plăcere...
un huligan ce urlă pe la templele necunoscuților
nu țipând, nu cerșind ci doar așteptând să trăiască