S-a dilatat uitarea-n corp de viciu,
Până s-a spart si a umplut pământul.
Cuvântul spus își năruie cuvântul,
Prelins nătâng și dus la sacrificiu.

Nu sunt în ceas de împlinit avântul,
Nu scoate râul pietre cu deliciu
Și lira lui Orfeu vreun artificiu,
În cer deschis purtându-și dulce cântul.

Nici lapte și nici miere nu mai are
Secunda mea ce-o mai rețin cum pot,
Târâtă-n praf de silă și-mbuibare.

Spre mal visat nici nu mai știu să-not.
Mai pot visa în juru-mi la-nălțare
Când lumea mea s-a năruit de tot ?