În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
și-n zvonuri dulci îmi pare
că stropi de liniște-mi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunele din margine de codru
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
și mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă?
O, cine știe?- Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul
și liniștea.
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum.
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet și mut
ascult cum crește-n trupul tău sicriul,
sicriul meu
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.