Pentru că am ținut în căușul palmei o fărâmă de rază
Am greșit; merit una, două, sute și milioane de ani de- ntuneric;
Merit boala-ndoielii, jungherul dorului și patima regretului,
Ascunsă-ntr-o grotă de neputință și resemnare.
Dați-mi! Dați-mi...Ah! Dați-mi odată
Potirul ăla cu fiertură de pământ,
Cu oase de reptile și carne de fecioare mutilate;
Vreau să beau și să simt că-s din toate.
Da! Pentru că mi-am bucurat tălpile pe iarbă de primăvară
Merit să sufăr și să urlu!
Pentru că am crezut că trăiesc, da, merit să mor în continuare!
Să mă zgârii, să plâng, să mă târăsc,
Să mă scârbesc, să ling noroi, să mă urăsc.