liniile cădeau verticale din cer
printre cărămizile cu care tu
îți construiai un aeroplan
nu știu cine ar fi avut curajul
să coboare pe hornul inimii
copiii se luaseră la trântă
cu un animal fantastic
"mami, știi ce-mi place
cel mai mult la tine? fața ta"

nu mai înțelegeam nimic
îți număram firele albe de păr –
ce paritate superbă!
începeam cu zero
și nu ajungeam nicăieri
copacii aveau dreptate
nu în cărți era viața mea
pășeam cu rolele în urma
intercity-ului ce survola faleza
adunam firele de nisip
de pe roțile suspendate
apoi coboram în lume

începusem să cred
și în alt fel de zbor