jupoi cu unghiile fricii umbra ticăloasă
îmbăloșată prelingându-se pe ziduri
slăbit mă sprijin de-ntuneric -
bastonul alb pe care un pârdalnic
mi l-a vândut jurând că n-are moarte

javra mă trage de pulpană: stăpâne!
lovește-mă din când în când dar nu mă alunga
mă iartă:
unde m-aș putea duce între oameni
pielea ta îmi este și pâine și hartă

copiii vin la tine atât de mult îmi plac
sunt fragezi dulci pe limbă abia mă-ndur
să-nghit
parcă îmi văd aievea caninii peste coaste
cum tremurând de poftă definitiv se-nchid

o scârbă nelumească în inimă te umple
când oasele firave cu zgomot sec trosnesc
te-apleci tot căutând în pulberea fierbinte
cum stropii-nsângerați noi umbre plămădesc

arunci nebun cu pietre în fabrica de carne
răstorni chiar și ghereta pândarului debil -
stăpâne pentr-un orb ești tare aprig zău
și-acest toiag malefic te face prea abil

dac-ai vedea ai ști că nu era gheretă
o troiță era pe care-o putreziseră ploile
era bună la margine de drum călătorii
își făceau întrânsa omenește nevoile

întreb ticăloșii cu pumnii dinții strânși:
o sfințiși lele cutare nea cutare o sfințiși?
îhî vine răspunsul lor mai tâmp îhî
da' de ce-ntrebi matale nu te piși?

o țigancă doi puradei trei degete amputate
zidul putrezit de ploi și urină peste șapte
maidanezi cade
(urină de câine – ar zice oamenii – de om – ar zice
câinii)
mâna dreaptă scârție sinistru mila are articulații
oxidate cum are grâul în pielea fierbinte a pâinii
prin fumul gunoaielor arse lumina are altă grație
parcă te-ar lovi peste față niște pantofi scâlciați
de picioare neîngrijite și de transpirație

țiganca își revarsă opulentul sân brusc puradeii
vin gudurându-se a foame în boscheți scheaună cățeii
se lovesc peste cap peste față peste picioare trag țâța
de la unul la altul
laptele face dâre peste jegul coclit al hainelor căpătate
sub lăcomia lor țiganca se prăbușește pe spate
de pe trepte părintele îi privește coapsele pofticios
îi strigă:
auzi fă când termini vezi că am niște trebă cu tine
în magazia din dos
vin părințele acu' vin zice să satur împielițații
că e mai bine la matale decât în treabă la alții

se duce umbra ca un șarpe negru de la ea
rămâne doar o dâră ca de lapte-n urma sa
ori poate este fumul de gunoaie
nu mai știu -
demult mi-am rătăcit bastonul și-i târziu
negustorilor de suflete dărâmați voi templul
cu fățărnicia
bucurați-i dracului copilăria