Mi-e dor
de satul dintre munți,
de casa cu pridvor,
de bucurii trăite,
de vise ce nu mor .

Mi-e dor
de o măicuță
cu tâmpla vremii albită
de griji și de povara
vieții d-odinioară.

Mi-e dor
de o copilă
cu părul despletit,
de-un zîmbet cristalin
ce-amurgul a trezit.

Mi-e dor
de cîmpul înverzit,
de roua dimineților de vară,
de cântece pierdute
prin umbre de pădure.

Mi-e dor
de margarete
prinse-n păr,
de serile-nstelate
în care adormeam
de lună legănată.

Mi-e dor
de copilărie!