agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-19 | |
I
tai în mine cu dalta cuvântului limbut instrumentul pe care l-am visat și pe care treaz nu pot să mi-l amintesc tai în carne în oase în tâmple - am să îmi amitesc! altminteri voi muri ciopârțindu-mă până la mine până la tine până la unu nu există niciunul: cineva cânta la negânditul instrument cineva cânta negândita muzică a sângelui eufonic răspândit prin univers II daimonul lui aristotel guvernează științele dar muzica necântată: a) nu este logică b) nu este ilogică c) este pentru că este, dar d) nu este pentru că încă nu a fost ceea ce are să fie întotdeauna altfelul său identic nepus în relație nesimțit în grație ci numai intrând prin urechea inimii paralizate de uimire nimeni nu moare de neauzire nimeni nu moare de auzire dar nimeni auzindu-se nu mai trăiește în neauzit decât neauzul murindu-și III nu îmi amintesc despre primii treizeci de ani ai vieții nu îmi voi aminti de următorii treizeci de ani dacă v-am invitat la onomastică nu veniți nu îmi voi aminti cine sunteți cum ne-am cunoscut nu îmi voi aminti nici măcar cine sunt eu cel care nu îmi sunt instrument muzical notă muzicală scâncetul pruncului în boală sub ochii ignoranți ai mamei închise în prima vocală IV umbra mea e din lemn de dud cercurile mă cuprind pe rând cele mici peste cap și peste picioare cele largi peste pântecul mare mă fermentez decantându-mă mă fermentez căutându-mă mă fermentez ascultându-mă în fiecare toamnă ochii-boabe prind aromă și culoare ciorile mă ciugule îmi sfâșie pleoapele până când rodul mi-l strivesc singur sub tălpile oarbe cerul peste glezne îmi cade cerul gurii cerul beciului întunecat cerul nerostirii care m-a-ngropat V nu puteam să fiu pâine și vin nu îmi ajungeam îmi eram puțin în fiecare zi mai puțin până când am început să îți împrumut sufletul cititorule cu gândul ascuns să nu ți-l mai dau înapoi eu sunt devoratorul celor plini de nevoi celor care așteaptă neașteptând isprăvirea celor pe care inelele mâinilor și picioarelor i-au logodit cu neamintirea VI aș fi putut să sparg pereții cu strigătul aș fi putut să spun descântecul venelor de oțel dar în fiecare perete în care nu eram eu era el cabrat ca un taur fioros în coridă care scria moartea toreadorului pe frunze de dud cu praf de cărămidă praful se făcea furnici coarnele se făceau arici iar strigătul scufița roșie cu ochii albaștri cu părul bălai mă scria amintirea toreadorului care încă nu îți erai VII acesta este monumentul cititorului necunoscut
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate