palma ta îmi ținea talpa ca o pedală de bicicletă
pegas roșie
(șaua și coarnele erau reglabile: taur deșelat în rodeo)

veneai înspre mine cu părul scuturând frunzele
în cealaltă mână țineai un cocoș de zahăr ars
ți-am oprit și ție coada zâmbeai în timp ce creasta
îți atârna în colțul stâng al buzelor lipicioase

dar nu mă lăsai să mușcăm din el împreună
te înfiorai la gândul că ar putea face ouă
eu râdeam ce copil ești și crezi că în toate dulciurile
se pun ouă bătute ca în cozonacul făcut de mama ta

nu ne interesa până unde ne plimbăm
uneori pedalam până la farul din alexandria
aici e mai bine cădeam de acord nu vine noaptea
și nici eu nici tu nu avem ochi de pisică

să nu cazi pe mine mă doare când te lovești
și te doare
și pe mine mă doare când pe tine te doare
ba pe mine mai mult și nu puteam să te contrazic
totdeauna piciorul din palmă era al meu

de n-ai fi tu nici nu ar conta că nu pot să ridic
greutăți
aș strânge bicicleta și aș pune-o sub pat
să îi ascult noaptea lanțul cum oftează
de plictiseală

poate că și zalele lui sunt din zahăr ars
poate că și pedalele sunt zahăr ars
poate că și farul este din zahăr ars
poate că mâine ai teză la fizică nu mai bate câmpii
culcă-te îți spuneam că dacă iei o notă proastă
îți umflă mama ta palmele în loc de cozonaci
și nici nu ne mai lasă cu bicicleta

începeai să țeși baldachine dreptunghiulare
o inimă la pătrat nu are patru laturi are ochii tăi
și zâmbetul îmi spuneai eu râdeam în continuare
amintindu-ți de cvadratura cercului rămasă
nerezolvată

cum oare poți să bagi două inimi în paranteză
vorbeai aproape singură încântându-te dimensiunea
pe mine nu mă interesau decât parantezele rotunde
și unghiul tău dreptunghic devenea isoscel
avea două laturi egale ca două coarne de bicicletă
pegas roșie

era o lume de zahăr ars și noi
pedalam până când ne orbea farul din alexandria