Nu știam că fierul încins poate ascuți simțirea pietrelor.
Nu știam că atingerea picăturilor de soare poate îndurera privirea ochiului de apă neîncepută.
Nu fi trist, înger de ceară,
Vei lumina – promit – în prima noapte în care sunetele arămii ale umbrelor biciuite se vor auzi în aerul amar și vor răsuna rezonând cu aroma stelelor pârguite.
Nu încerca în zader să îți împletești coama calului pe care ai tăiat-o mâine cu dinții.
Nu vei reuși decât să-ți condamni picioarele la nesomn și dezmorțire.
Fii sigur, aș putea găși o mie de exemple în care nimicul se aprinde în pieptul celui care-și caută îmbrățișările de-odată.
E de ajuns nimai să îmi săruți dorința de încetinire a clipelor din orbite.
Și fii mai natural atunci când alergi desculț, printre scoicile sparte și sângerânde.