Ai venit la timp,
să-mi strivești
între adâncuri și-nalturi
atingerile de plumb violet,
ale buzelor și palmelor,
închise de pleoape,
în temnița pielii silențioase,
înegrită și stinsă,
ca o lună pe cerul anului,
de călduri și răciri febrile,
clipa de ‘prea târziu’,
a trecutului.

Pieptul de suflet,
a rămas întins,
ca extatic
(obsesie de ‘extatic’)
pe-o felie de trup
de senzație,
(obsesie de ‘senzație’)
pe lutul yng-ului,
în timp ce yang-ul,
jumătatea obisită,
(obsesie de ‘jumătăți’)
și-a dispărut conturul
de spirit,
să-l odihnească-n pace,
în răgazul
de fond
incantație
a liniștii paradoxale
a culorilor –
jertfa primordială
a bătrânului timp.

Trupul meu de gând
rătăcit în labirinul semnului
cap de hieroglif,
dezbrăcându-mă dintr-o suflare,
ca pe-o poveste citită
dinaintea scrierii.

Și toată visarea a murit,
odată cu Dumnezeu,
la ceremonia nunții de argint
a cadavrelor uitate-n viață.