vroiam să-ți arăt între două zile două nopți doi pași două arderi
toată trecerea lumii prin palmele mele
mințind ascunzându-mă plângând într-un pântec străin nașterii și toamnelor mute
oarbă în cautarea destinului celor de lângă marginea căii spre somn
dar simțisei aroma brută de cognac sârbesc a gingiilor mele

vroiam să-ți dau între două tăceri două lacrimi doi prunci două înghițituri
istoria toată a unei amante străine de orice trecut semantic
și iubirea fierbinte flămândă frigidă a târfei tale personale născută la marginea
unui singur trotuar făurit din epiderm derm și mucoasă de poet nerostit
dar mă iubisei deja pe la 7 a.m. când tramvaiul se rostogolea peste măduva mea strivindu-i celularitatea elastică

vroiam să-ți aduc între două batiste două bomboane doi fluturi două amnare
din oltenia mea incognita femeia amnezică a primului val de greață matinală
fără istorie fără trecut fără prostituție fără poezie
dar tu mă aveai fără mine

și toate acestea își pierduseră rostul rostirea soarta