aceste jeturi de frig și singurătate
.
.
.

5 scrisul


pe tine, mai frate, va ninge, pe tine berile se vor
rostogoli și nu vei înțelege nimic, te apropii de
îngeri, dar nu te iubești, sunt singur și femeia
mă așteaptă ca o sticlă de bere spartă
de-al șaptelea stâlp de la tine din poartă

noi suntem literele albastre ale celui care
ar putea sa mai scrie, dar nu mai vrea
gândul sărat îl așteaptă între florile ca niște pături maro
mai apuc încă să râgâi pe lume, liber pe stradă,
dar în ceafa celuilalt în metrou, noi suntem
literele celui cu poezdiaua albastră care
ar putea să mai scrie, dar nu mai vrea

așteptare, mâna mea te-a folosit de atâtea ori
femeia mea s-a încălzit la această flacăra
veselie, urmele tale rostogolind așteptare, alerg
peste rânduri cu-vântul, cu-orbul, îi mumific
ultimele lacrimi și trag ultimele rostiri din
aceste jeturi de frig și singurătate.


Nota autorului: acest text este partea a 5-a a poemului, partile 2, 3 si 4 care trebuiau sa urmeze in mod firesc, nu sunt acceptate pe acest site, cel putin partea a doua a fost refuzat permanent azi dimineata