Prolog: Vecina mea de la patru povestește unei asistențe uimite și, în egală măsură impresionate până la lacrimi, drumul până la Ju-de-ca-tă (așa zice ea, cu majusculă, silabisit și cu un pleoscăit de satisfacție la sfârșit). Poem-provocaresă te văd cum răspunzi
habar n-am dacă mi-ai pregătit verdețuri
și sincer să-ți spun nu-mi pasă,
n-am să văd, mă voi grăbi la-ntâlnire
- viața asta e un fel de anticameră în care îți place să mă lași să aștept lângă secretara ta păroasa și cu strungăreață care mi-a făcut un piș de cafea de mai mare râsul –
dar nu e nimic, am timp să aștept
și nici măcar secretara nu e atât de urâtă,
iară cafeaua e chiar aromată.
Voi intra la Ju-de-ca-tă să-ți savurez
sarcasmul subțire al primei vederi,
să te iau de guler
și
să-ți șoptesc șerpește:
nu pentru mine am venit să te scuip,
sunt doar mesagerul urii unui poet
pe care nu l-am văzut niciodată,
cu care nu am dat mâna niciodată,
pe care nu l-am citit niciodată,
cu care nu am plâns niciodată,
dar care am fost o clipă
cât să-i simt neputința și moartea.
Epilog: Bătrâna creață și tâmpă de la ultimul etaj povestește acum cum se culcă fiică-sa cu toți taximetriștii urbei din prea multă Plic-ti-sea-lă.Final:
călăul sunt eu, ucisul purta numele dumnezeu,
poete care nu mă cunoști, iartă-l.