agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-02 | |
IOAN ADRIAN POPA
RUGUL IOAN ADRIAN POPA RUGUL EDITURA UNIREA Alba Iulia 2004 Coperta: VASILE LEFTER Mamei, cu toată dragostea! DECRETATÃ STARE DE IUBIRE Ioan Adrian Popa, mai ieri un excelent elev (absolvent al Colegiului „Horea, Cloșca și Crișan”), azi cu diplomă de jurist în buzunarul firii (licențiat al Facultății de Drept – promoția 2003 – din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia) este autorul volumelor de poezie „Devenirea celui de-al șaselea simț” și „Instaurarea-n Arhanghel” (ambele apărute la Editura Altip). Deține Premiul revistelor „Poesis” din Satu Mare și „Arca” – Arad și al Editurilor „Continental” și „Altip” – în contextul unor ediții ale Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Cel de-al treilea volum al său este „Rugul”, apărut la Editura „Unirea” în 2004, titlu ce-l poartă și primul poem, rugul luat ca un pact al aripii cu imensitatea tulburentă sau liniștită a Cuvântului devenit „rană perpetuă”, „pansament al mântuirii”, „pluton de execuție”, „anticorp al iubirii”, „moarte mult mai grea decât cea ușoară pe care o cunoaștem cu toții”, „rând ținut la apă vie”, „fântână pe care o porți în tine”, dar și „vestă antiglonț”, „poligon al lumii”, „marea în care sângerezi”, „felul de-a te înfășura în îngeri”, „statutul de pradă”. Însă Cuvântul poetului, cu cât arde pe rugul nevăzut al sufletului, e tot mai grav surprins mereu de primejdii, înconjurat de „barbarie”, „vânat cu arcanul”, pentru că „De la o vreme/ Nu știu cum se face,/ Dar îmi bagă toți mâna în suflet/ Și mă buzunăresc...”, recunoaște cu franchețe autorul, obsedant conștientizând deteriorările acestuia, raportarea la marile probleme ale existenței care acoperă deopotrivă iubire, moarte, singurătate, deriva anilor într-un strigăt aparte, expresie a unei revolte tacite. Clipa este trăită cu disperare, făcând naveta între dragostea mai mult sau mai puțin împărtășită și viața ca „o pradă”, în care vârsta începe să-și plătească niște polițe, fiind parcă un alt fel de imunitate în fața lumii, acea atitudine frumos misterioasă de care totuși atârnă sarcasmul, ironia, neîmplinirile ambalate în metaforă ca într-un autentic costum, într-o dâră de fantezie, de invocări către CEL ATOTPUTERNIC. Până la urma urmei – realitate și imaginar, iubire și sinceritate, asumarea ideilor sunt aceleași brațe ale flăcării în care se coace o profesiune de credință, o artă poetică, fața ascunsă a unui alt fel de rug ce modelează deopotrivă sânge, metal, sărut, buze, viscerale trăiri, sumbritatea perioadei de tranziție în care tinerețea lui riscă să-și frângă aripile prea devreme, dacă societatea nu-l înfiază cu verbul „A FI” luat ca personalitate artistică. O carte-autoportret devine, astfel, acest „rug”, exil ce nu trebuie „să îngăduie buzelor să se dea jos de pe cruce până devin înalte, curate” – aripi ce-au reușit să străpungă o parte din nori, să dea mâna cu îngerii, CU ÎNSUȘI DUMNEZEU. În această ieșire a Cuvântului din norii adolescentini „Totul e discutabil,/ Numai dragostea nu”, pentru că poet și poezie formează același cuplu ca și ploaia cu rodnicia pământului, adică un dialog ca „De la rană la rană,/ De la sărut la sărut,/ De la inel la inel”. Pentru că trebuie să recunoaștem măcar atât – creatorul e cel ce iubește cu două inimi deodată, cel ce exclamă fericit: „E prăpăd:/ S-a decretat stare de iubire!” Atenție, noul volum al tânărului poet a declanșat această stare de iubire! Controlați-o cu sinceritatea inimii! ION MÃRGINEANU Rugul RUGUL Þi-ai lăsat aripi Pentru mine?! Cum?! Când toți împrejur Își ciuntesc Fărâmă cu fărâmă Zborul, Tu ți-ai crescut singură Și-n văzul tuturor Aripile pentru mine?! Atunci, Hai să gonim la ruguri, Spre flăcări vino Să ne rostogolim Și-mpreunându-ne aripile Să devenim noi înșine Un rug! EXIL Ridică-Te, Doamne, Și du-mi buzele în exil Cum își duce pasărea vie Aripile să stea drepte În aerul plin! Cum își expulzează toamna - Fără milă - Copacul clorofila în pământ, Așa să-mi duci Tu, mie, Buzele în exil crunt! Cât ai clipi, cât ai clipi Exilează-mi-le, De buzele ei, Doamne, Buzele mele Înstrăinează-mi-le! Și până nu se vor face Ale ei buze Înalte, curate, Nu îngădui buzelor mele Să se dea jos de pe cruce, Buzelor ei Să se arate. VREI TU? Vrei tu Să-mi fii sărut Cum nimeni nu mi-a fost Până la tine?! Cum nimeni n-a-ndrăznit Și n-a putut Vrei tu Să-mi fii sărut? Să-mi fii căprui Pentru orbite vrei, Când toți necontenit Mă lasă orb?! Și când îmi bat Vederea într-un cui, Vrei tu Să-mi fii căprui? Vrei să mă naști Când toți mă avortează Cum își aruncă norii Ploaia-n vânt?! Când primul țipăt Transformat mi-e-n rană, Vrei tu Să-mi fii cezariană? Când îngerii în mine Și-or întinde Bucățile de stele De sub tâmple, Vrei tu, Atât de mult-dorito, Neantul să veghezi Să mi se-ntâmple? PUNE-MI-AȘ!... Pune-mi-aș buzele în sicrie, Dac-ar exista sicrie Care să mi le ție! Dac-ar fi de vândut în rate Cuie drepte și lucioase, Cu care îmbină muritorii scândurile De-și înalță case, Cui lângă cui aș bate Și buzele mele În sicrie le-aș zăvorî Să le pot cu frânghiile înnădite În pământ coborî! Pune-mi-aș buzele în sicrie, Dac-ar exista sicrie Care să mi le ție! Dac-ar fi de împărțit cuie, Care pe lemn ca lianele să se suie, Pune-mi-aș buzele în sicrie Să moară azi de-atâta pustie Și peste trei zile să-nvie! LA ORDINEA ZILEI Cine susține Că minunile nu sunt la ordinea zilei Se înșeală amarnic! În ceea ce mă privește M-am mutat, vezi bine, Dintr-o parte într-alta a lumii Ca să am ieșire la inima ta; Spre a ajunge vecin Cu buzele tale Meridianele la rând le-am luat, Am scos din uz Toate tipurile cunoscute de climă Și încă alte câteva pe deasupra, Iar musonul, alizeele și mareea Le-am trecut sistematic Prin foc și sabie... Și-acum trăgând linie și cuantificând Îi întreb și eu - Așa într-o doară - Pe marii raționaliști ai lumii: — Stimabililor, Oare nu e iubirea O minune la ordinea zilei?! INDISCUTABIL Totul e discutabil în lume, Numai dragostea nu! Numai eu și tu Prinși pe același culoar al Erosului Nu suntem îndoielnici, Ci suntem siguri, Sortiți unul altuia Ca ploaia pământului. TARGA Lăsați o targă Lângă buzele mele — Presimt că vor suferi în curând O lipotimie! Le-am purtat mai tot timpul Prin arșiță Și, neumbrite fiind, Au intrat, sărmanele, În deficit de sărut! ÎN URECHEA STÂNGÃ Ce faci?! Mi-ai intrat în urechea stângă Și-ai început brusc Să mă dori! — E grav, domnule doctor? - Întreb eu, prefăcându-mă neștiutor - — „O nimica toată, tinere, Te-a tras - Așa într-o doară - Curentul Erosului!” (Îmi răspunde el, prescriindu-mi picături, Prefăcându-se optimist Cu privire la șansele mele De vindecare...) INIMÃ PE ROȘU E pe roșu, E pe roșu Inima ta, Tocmai acum, Taman în această eră Când eu am intrat În virajul Erosului — Cel mai primejdios viraj În care sunt aruncați pământenii! E pe sânge, E pe purpuriu Atriul tău stâng Slăvit de stelele cele mai pure Și tocmai acum Când eu am intrat nebunește În curba Erosului — Încercarea vitală a existenței! Și nu mi-am pus Nici centura de siguranță În jurul sufletului Și-atunci de ce mă mai mir C-acesta se zbate În chinuri?! Tocmai acum Mi-am găsit Să fiu neglijent cu mine însumi Când inima ta E pe roșu, E pe purpuriu tenace, Iar eu, nenorocitul, Am intrat în serpentina Erosului — Ucigătoarea serpentină La care sunt supuși De-o veșnicie Toți muritorii! HAI SÃ VORBIM Hai să vorbim Ca de la rană la rană Cu sângele nostru Pus dinainte Și nici Dumnezeu Să nu mai oprească Cuvintele noastre Pe limbă să cânte! Hai să vorbim Ca de la sărut la sărut Cu buzele noastre Devreme desculțe, Să procreăm silabe Cu litere mărețe Pe care îngerii albi Cu timpanele să le asculte! Hai să vorbim Ca de la inel la inel Cu falangele noastre Aruncate pe masă Și când vor deschide Porțile Raiului Hai să intrăm Pe-o cruce măiastră! ÎNSÃMÂNÞARE Putem ieși pe câmp — Nu se știe niciodată, Poate-o să ne însămânțeze cineva, Deși altruismul E un fenomen pe cale de dispariție! Dar pe noi Nu ne-a învățat nimeni Să ne cramponăm De amneziile lumii, Noi ieșim pe câmp, Căci odată aruncați în glie Vom da rod înzecit! DOBÂNDÃ Nu mă opri, Am plecat Să-mi pun inima într-o bancă! Am auzit un zvon Cum c-ar crește dobânzile, Iar eu - După cum știi - Râvnesc uneori La câte-un câștig fabulos, Deci cum să ratez Ocazia asta unică?! Fii îngăduitoare, În definitiv Nu comit vreo extravaganță — E simplu: Parcurg drumul dintre casă Și prima unitate de profil, Îmi las atriile și ventriculele Pe mâna bancherilor, Iar peste un timp Îmi voi permite luxul De-a fi întâiul pământean Care iubește Cu două inimi! RANÃ PERPETUÃ Acum, Dac-am fost declarat Rană perpetuă, Nimic Nu-mi mai stă în putință! Nici măcar Perfuziile cu ozon Care-mi sunt administrate zilnic În sept Nu mă pot întrema! De-aceea, îți spun, Dacă-n această teribilă stare Se va întâmpla Să-ți cad în brațe, Nu mai chema medicii - Mi-au devenit inutili - Joacă tu Rolul pansamentului. ÎMPÃRÃÞIE Te provoc: Caută-mi o împărăție, Un regat De luat în stăpânire Găsește-mi! Þine seama C-ai pus ochii pe mine Știindu-mă fecior de crai — Scutește-mă deci de calvarul De-a porni spre împăratul Verde Și mai ales De fatidica întâlnire cu spânul, Basmele au devenit, După cum vezi, caduce! Scotocește, cum știi, universul Și pune mâna pe regatul În care oamenii se îmbracă Unul cu inima altuia, Căci amintește-ți: Când buzele noastre S-au unit întâiași dată, M-ai convins să-ți promit Că te voi face regină Peste Eros! MI-E DOR! Acum, Dac-am făcut concesia De-a mă urca - Cu tot efortul de rigoare - De la câmpie în munți, Þin cu tot dinadinsul Să am la degetul mic Ecoul, Să-l pot manipula oricând Ca pe-o proprietate oarecare Nesupusă nici unei restricții În ceea ce-l privește Pe titular. Poate așa O să am și eu ocazia Să strig: - Până mi se vor împrăștia plămânii În cele patru puncte cardinale - — Mi-e dor de tine Ca lui Dumnezeu de mântuirea oamenilor! JURÃMÂNT Acum, Dac-am devenit rege, Jur cu mâinile mele-amândouă - Pe altarul cel mai de seamă al lumii Așezate - Să port atâtea războaie Câte-i vor trebui Inimii mele Spre inima ta Să poată răzbate! ASCUNDEREA SÃRUTULUI Azi, O să-mi ascund sărutul Într-o scoică, Iar buzele-mi pe țărm Le voi lăsa Să-ngenuncheze tandru Pe ele albatroșii Din șaua orizontului jos Când se vor da. De vei întretăia cumva Nisipul plajei, Eu știu că buzele-ți Pe jos le vei lăsa Să guste însetate Orice scoică, Sărutul meu pe ele De-l vor vrea. Iar de se va-ntâmpla Ca dintre scoici Să-l fi luat în pliscuri pescărușii, Spre-a-l duce hrană puilor Cu gurile căscate, Eu cred că și tu Gura-ți vei deschide, Căci s-ar putea, mai știi, Sărutu-mi să îl scape. ARUNCAÞI-MÃ-N FOC! Aruncați-mă-n foc, Frate cu jarul Faceți-mă — Pe mine, Cel ce-am stat prea mult În preajma mării sărate Și m-a încolțit apa, M-a putrezit! Loviți de îndată Două pietre lângă mine Și încropiți o scânteie De la care Să mă pot aprinde! Iar când ați făcut Toate astea, Eliberați degrabă drumurile galaxiei Să-mi pot găsi pădurea Promisă la naștere Și intrând în ea Feriți-vă-n lături, Căci am s-o mistui Din rădăcini! PARADOXAL Nu de glonț Mi-e sortit mie să-mbrățișez cerul, Nici de săgeată Trecută tradițional prin otravă Și nici măcar De tăioasa sârmă ghimpată! Nu, niciodată În această prezentă viață, Poate în vreuna viitoare, Poate altădată... Vezi bine: Am stat cu ușurință În fața mai multor plutoane de execuție Și toate-au dat greș, Ba mai mult — S-a zvonit într-o vreme Cum c-aș fi O autentică vestă antiglonț camuflată... Cât despre săgeți Ce să-ți spun — Îmi mângâie trupul Și cotesc îndărăt rușinate, Iar sârma ghimpată Troznește când e pusă pe mine — De-a dreptul în piept Sau pe ocolite în spate. Însă buzele tale - Puse-ntr-o praștie Și aruncate cu meșteșug în mine - M-ar putea duce sigur La pieire! Căci atent la toate primejdiile lumii, Paradoxal, eu nu mi-am format Anticorpii pentru iubire. FRECVENÞE Þin Toate frecvențele deschise — Îmi creează, cum să-ți explic, Un sentiment de utilitate, O senzație aparte De împlinire profesională Și asta dă bine, crede-mă, Mai ales acum C-am devenit peste noapte Magnatul undelor hertziene, Ba chiar am inaugurat monopolul În acest domeniu! Îmi priește rolul de D.J., Mă reprezintă, Numai că eu, iubito, N-o să pun muzică Să-ți încânt auzul... Mi-a șoptit mie cineva Că emiți mesaje regulat Fiind în plină campanie de identificare A jumătății hărăzite ție de ursitoare; De-abia aștept — Păstrez toate frecvențele libere Și cu proxima ocazie Când vei arunca semnalul în eter, Îmi reglez inima pe unda potrivită Și poate realizăm live Un duet! PIROTEHNISTUL De când te-am cunoscut Parc-am nimerit În vâltoarea unui câmp de luptă — Mă trezești dimineața, Îmi pui o baionetă în brațe Și-mi ordoni: — „Înaintează, soldat, mărșăluiește, Vezi tranșeele proaspete din fața ta – Ia-le-n primire, ce mai aștepți!” — Cum, (Dau eu ochii peste cap) Nu ești în toate mințile – Tu nu vezi cum mișună obraznice Minele prin ele, Vrei să aibă soarele Un ins în minus de încălzit?! — „Nu-mi pasă, e irelevant, (Mi-o întorci tu îndărăt) Iubirea cere sacrificii, dragule, Califică-te la locul de muncă Și obține și tu o diplomă De pirotehnist, Căci în dragoste Dacă nu știi să dezamorsezi bombe Trăiești permanent sub spectrul Unei iminente explozii!” STARE DE IUBIRE E prăpăd — S-a decretat Stare de iubire! - Urlă sirenele de-ți îneacă auzul - Închideți tot, Intrați în buncăre Și începeți să vă rugați! Nu de alta, Dar se anunță un dezastru; Cine știe Câți vom scăpa neatinși?! GREVÃ JAPONEZÃ A intrat În grevă japoneză inima mea! — Și-a atârnat în juru-i O fundă albă Și nu se prea omoară Să-și îndeplinească atribuțiile... Zice Că vrea să-ți dea o lecție, Să tragă în ce te privește Un serios semnal de alarmă. Însă tu - Asemeni patronatului românesc - Închizi ochii și-ți vezi de-ale tale, Căci (nu-i așa?) În situații de genul acesta E nevoie de-o grevă adevărată Cu tot scenariul aferent, Nicidecum De-un amărât de simulacru. DINÞII EROSULUI Nu te pune De-a curmezișul firescului Și lasă-mi oxigenul Să facă tumbe sprințar, Căci azi știu: Îmi vor ieși Dinții Erosului! Plouă-mi de vrei mai bine Gingiile Să se mistuie Ultimii canini de lapte Ce-i am… Rămâi singură O coadă de infinit Pe traiectoria vertebrelor mele, Căci azi simt: Mi se vor înălța Incisivii zvelți ai Erosului — Oasele albe și vivace Ale gurii Cu care-am să-ți mușc sângele Pentru totdeauna! DE CÂND?!… Dar scări până la atrii Când mi-ai pus Ca să te urci în ele Pe ascuns, Iar câmp imens Când mi-ai făcut din stern Să simt pe el Cum buzele-ți s-aștern?! Și sângele De când mi-l ții deschis Să poți cădea în el Ca-ntr-un abis, De când de suflet M-ai lăsat desculț S-alerge viu prin mine Un tumult?! De când m-ai cotropit Până la plasmă Și în femur De ce simt Că-mi ești nerv, De când mă spală Dumnezeu cu lacrimi Când venele-ți Spre inima-mi converg?! ÎNCÃPRUIEREA Mi-e scris Să-ți plâng căpruiul, Cum nu-i e scris Nici unui pământean Și să-mi rămână Pe obraji căpruiul tău Mi-e scris, În colțul gurii și pe tâmple Mi-e scris căpruiul tău Să mi se-ntâmple. Ca buzele-mi să-ți ducă dorul Îmi e scris, Să te cerșesc la margine de stele Și de vis, Vederea mea să țipe după tine Mi-este dat, Cu șoaptele tale des ascultate Mi-e scris, mie, S-adorm în brațe, Cu buzele-ți devreme pierdute Mi-e scris S-adorm în orbite; Dar mai presus de fire, De lume și de cer Când dau să-ngenunchez Mi-e scris, iubita mea, Cu tine să mă încăpruiez! POTRIVIRE Îmi vin bine Buzele tale Când ies de dimineață În lume Să iau contact direct Cu asfaltul. —“Oho, ce onoare - Exclamă zgura - Să se plimbe de-a dreptul Niște buze pe mine! Unde le-ai găsit așa potrivite De ți se mulează Pe suflet?!” — Nu eu, Ele m-au găsit! - Îi strig asfaltului Pe care pășesc, Zgurei - Și-ndată Mă dau de trei ori Peste sine Și mă transform În buzele tale… În tine! PE TÂMPLELE TALE Pe tâmplele tale-amândouă Mai stăruie-un timp gura mea, Ești ninsă cu mine, te plouă Sărutu-mi cu lacrimi de stea. Ești ninsă pe sept, pe silabe, Plouată în simțuri îmi ești, Ai buzele goale și slabe Cu gura-mi când nu le-ntregești. Iar genele-ți – castre trezite – Întoarse spre mine te dor, Colindă prin tine copite De cai făcuți îngeri în zbor. Ce rar vizitată de soare Ești azi, tu cea ieri viu astrală! Dar iată, pe tâmple-ți tresare Din nou gura mea și te spală. Te spală pe ochi și-n cuvinte, Pe vene te spală firav, Tu strigi că porți vise robite De ființa-mi — întruna și grav. Să strigi să te spele și-n suflet Ca noaptea din tine s-o-nchidă, Să-i ceri gurii mele, iubito, Să moară pe gura-ți candidă. FRACTURÃ DE SÃRUT Sufăr de fractură deschisă de sărut Și-mi șchioapătă larg Erosul La răspântiile galaxiei. În curând cred Îngerii prelungi descuamați de concret Îmi vor pune în gips buzele, Gura mea vie o vor imobiliza În feșe și în atele, La periferia severă a materiei Mi-o vor exila; În lanțuri masive vor arunca, vai, Gura mea, buzele-mi. Sărutul vătămat Mi-l vor veghea necontenit: Îi vor șterge tâmplele, Lângă sept Îi vor lăsa oxigen proaspăt, Iar lângă orbite, Cu siguranță, lumină — Lumină înaltă…astru… Întreg trupul fraged al sărutului meu Îl vor feri de gerul năpraznic Înfășurându-l în nimburi Și toate acestea până-n secunda târzie Când îl vei acoperi, iubito, Cu buzele-ți proprii — Fractura deschisă-a sărutului meu Transformând-o-n apusă amintire… PE CINE?! Sărutul cui Îl ceri în buze Și-a cărui gură O râvnești, Când inima-ți Năprasnic decoltată Pe orișiunde-o Împământenești?! Al cui căprui Þi-ar sta-n orbite Și-al cărui sânge Þi-ar prii, Când vena-ți cavă Ne-nfrunzită S-ajungă vara N-ar mai ști?! Deși mă dor Interogații Și-mi simt laringele Zdrobit, Când ți-ai culcat Rotulele în aștri Te rog să-mi spui Pe cine ai cerșit?! Biografie BIOGRAFIE — Numele și prenumele? — Ioan – Cel mai dureros posibil: Îmi poartă zilnic cineva Capul pe tipsie! — Data nașterii? — Când s-a-nvrednicit Pântecul mamei Să mă arate soarelui. — Adresa? — Valea Plângerii. — Numărul? — Toate numerele. — Părinți? — Obișnuiți – O mamă și-un tată Împovărați de viață. — Ocupația? — Arunc lacrimi în materie Să poată crește Plânsul în juru-mi. — Rude? — Cerul. — Gradul de rudenie? — …Îndepărtat…cu îngerii. — Telefonul cerului? — Se poate țipa liber Spre EL! — Medicul personal? — Destinul. — Telefonul lui? — Dac-ar avea destinul telefon!… — Alergii? — La concret – nevindecabilă. — Grupa de sărut? — Rară: În caz de nevoie Aduceți-mi buzele nimfei. — Greșeala vieții? — M-am luat de gât Cu neantul Și-am pierdut. — Realizarea vieții? — M-am născut. — Idealuri? — Unul singur: La Judecata de Apoi Să-mi șteargă Dumnezeu De pe suflet Urmele de noroi. MÃSURILE SUFLETULUI Se interesează subit De la o vreme Îngerii De măsurile sufletului meu: Îi dau târcoale, Îl pândesc Cu aurele lor robuste, faste, Își fâlfâie împrejuru-mi Umerii lați De care le atârnă aripile Și strigă: —“Hei, Stai odată locului, Nu te mai agita prin materie Și-așa ai un suflet Tare neregulat, Plin de contradicții, de opțiuni șocante! Cum să ți-l măsurăm cu precizie Dacă nu te stabilizezi?! Dar mai ales Ce-o să-I spunem LUI?! Căci EL nu acceptă Dimensiuni eronate de suflet, LUI nu-I priesc Decât măsurile exacte Să știe precis Dacă se potrivesc sau nu Cu dimensiunile SALE!” STÂNGA Nu mă puneți De-a stânga zeilor — Mie nu mi-a priit Niciodată stânga!… De când mă știu Am rău de stânga — Toate relele lumii Mi s-au întâmplat Pe partea stângă! - Căci așa îi e dat omului Să aibă o parte fatală, Iar a mea a fost stânga - Dar acum că te am Și-mi stai În aceeași parte stângă, Fă măcar tu excepție, iubito, Și când vezi că sunt pe cale Să iau contact cu altă lume Nu tolera Să mă pună neavizații De-a stânga zeilor, Cel puțin pe ei Să mi se îngăduie Să-i simt de-a drepta! PÃMÂNT DE ÎNHUMARE Mamă, Odată cu mine Trebuia să naști Și pământul În care să mă îngrop! Nu știai Că fiii se expulzează Cu țărâna de înhumare Alăturea?! Acum, iată, Sunt și eu Într-un caz de nevoie Și n-am o groapă proprie În care să mă pot retrage. Umblu cu fruntea plecată Dedesubtul cerului Și mi se strigă Dintr-o mie de părți: —“Îngroapă-te, muribundule, Îngroapă-te! Sau tu ești unul Dintre cei orfani de mamă, De n-ai un pământ al tău De înhumare?!” NU M-A RIDICAT NIMENI Nu m-a ridicat Încă nimeni din moarte, Dar dacă ar face-o I-aș spune: — Nu mă ridica Din moartea asta ușoară Într-o moarte mult mai grea Care e VIAÞA! STRÂNGE-MÃ! Strânge-mă, Doamne, Din lume, Cum norii toți îi strângi După ploaie; Și nu mai lăsa De la Tine Nuielele nemernicilor Pe spiritul meu Să se-ndoaie! PÃRÃSIRE Nu, Eu n-am nimic De declarat Când tocmai părăsesc O galaxie, În vamă stau C-un spirit dezlegat Să mi-l privească toți Prin mii de locuri, Să-l cerceteze aspru, Repetat. N-am încheiat vreodată Legi sau pacte, Nici jurăminte strâmbe N-am făcut, Acum că plec Îmi iau neantu-n spate În altă dimensiune Să apuc. VÂNÃTOARE Dacă tot trageți Cu săgeți în mine Considerându-mă un trofeu, Aveți grijă Să mă nimeriți În centru — În centrul eului, În sâmburele inimii, Altfel Mă predispuneți la revoltă Și-am să țip: — Mă, dacă tot mă vânați Și-mi iau des urma Săgețile voastre, Fiți măcar Niște vânători destoinici, Ce naiba! Nimeriți-mă în centru Dacă vă ține, În caz contrar Riscați să fiți penibili — Izbucnesc în hohote de râs Spectatorii… PROMETEU A intrat Prometeu În mine Pe nesimțite, brutal Și-acum Mă posedă draconic, Mă terorizează Þinându-mi sistematic Cursuri de incendiere: Aruncându-mi Unul câte unul Vreascuri pe oase Și-ncropind focul…flacăra… —“Arzi, îmi țipă, Arzi! Nu te-mpotrivi, Să nu-ți treacă prin cap A-mi pune piedică – Ești vlăstar, știu, Iar vlăstarele se-mpotrivesc Ceva de speriat, Dar te-mblânzesc eu, Te fac să semeni A văpaie! Arzi, îți ordon, Preschimbă-te-n incendiu, Dogorește!”… NU VREI?! Soare, Nu vrei să mă inunzi O secundă?! Furișează-mi-te acum Cu razele desculțe Sub bluză Și sufocă-mă, zgârie-mă Cu noua ta inimă Proaspăt însămânțată în ceruri, Crudă! Te rog, Eu te-aștept După colț — Dă-mi heliul tău, Aleargă cu mine Să ne lăsăm tălpile Implantate în colb! Îmi admir simțurile Prin stele ciuntite rămase, Sunt descheiat la sine – Fă-mi un favor Și mă coase! APÃ VIE Þineți-mi și mie rândul La apă vie! Nu vă codiți, ce naiba, Fiți și voi o dată altruiști Cât pentru o întreagă Viață de om! Păstrați-mi și mie un loc În coada asta imensă La apă vie, vă spun, Ca și cum aș exclama: Þineți-mi rândul La fericire! Căci mie Mi s-a poruncit Să mă îndeletnicesc între timp Cu lumea — Să schițez cardiograma ruinelor ei, Să-i păzesc deșeurile… De-aceea îndrăznesc Să vin la voi C-o rugăminte: Până dau o raită Să gust cu supunere Toată apa moartă A universului, Procurați-mi și mie, în lipsă, Un pahar de apă vie! RÃZBOI Nu știu Să semnez armistiții! Sunt analfabet În materie de pace, Când e vorba Să-mi încuviințez Propria robie! De-aceea, vă spun, Nu vă mirați Că port ascunsă o sabie La cingătoarea inimii - Pe timp de război Nici o măsură de precauție Nu-i de prisos - Dar constat Că tai și spânzur Cu ea Tot ce-mi iese în cale, Primejduindu-mi destinul Și tot Nu-i de ajuns! CURAJ Curajos, După cum știi, tată, Am fost mai tot timpul, Dar nu-mi cere, te rog, Să fiu tocmai astăzi Când ies cu plămânii desfrunziți În întuneric Să prind cu arcanul în nări vântul! Curajos, După cum m-ai adus în lume, mamă, N-am contenit niciodată să fiu; Nu spera, însă, Că-mi voi păstra obiceiul și astăzi Când mă va ataca nisipul În pustiu! Curajos, Cum m-ai adorat tu, N-am ezitat nici o secundă Să m-arăt, iubita mea, Nu fi însă naivă să-ți închipui Că voi urma aceeași strategie Și astăzi Când mi-e sortit Să stau iris în iris Cu moartea! GLONÞ — “Intră În raza de acțiune a puștii! Stai nemișcat În fața găurii de la capătul țevii! Plătim bine, tinere, Avem nevoie de-un cobai Pentru-a testa Performanțele noului glonț!” (Îmi strigă Marii producători de armament) Iar eu, spășit, Accept forțat de-mprejurări Să-și facă tunel Glonțul prin mine! TORÞA Nu pot să mai alerg Cu torța în mână! De câteva secole încoace Inaugurez toate olimpiadele lumii, Dar acum, gata, S-a terminat! Luați-vă gândul, Găsiți pe un altul Dornic de performanțe și-n vână — Eu nu mai răzbesc Să fiu, vrând-nevrând, Cel care poartă focul, Căci, iată, Chiar acum când vă vorbesc Aprinde cineva Vreascuri în mine… CORIDÃ De câte ori trec Pe lângă grădina zoologică Le adresez reproșuri îngrijitorilor: — De ce nu hrăniți niciodată Cum se cuvine taurii?! Dați-le hrană din belșug, nu vă faceți, Fiți mai cu dare de mână, ce Dumnezeu, Doar fondurile nu vă lipsesc! Voi nu știți că unui toreador Dacă-i aduceți în arenă Un exemplar necorespunzător luptei Îi scade prestigiul?! Ce vreți — Să arunce spectatorii cu pietre în mine Acuzându-mă pe nedrept Că denaturez spiritul coridei?! LIBERTATE Să nu faceți greșeala De-a mă pune Paznic la carceră! Eu tocmai mi-am luat Doctoratul în libertate, Mi-am uimit toți profesorii — Cunosc starea asta a lucrurilor Ca pe propriile mele amprente, Ca pe amintirile Purtate cu smerenie în țeastă... Gândiți-vă îndelung Și angajați eventual Pe unul fascinat de fenomenul detenției — Bănuiesc că v-ar prinde bine Un studiu al manifestărilor condamnaților, Căci eu, vă jur, Dacă-mi băgați pe gât treaba asta, Deschid ușile fiecărei celule Și evadez Cu deținuții de mână! CAPCANE E tot mai grav: Trebuie să las capcane Pe oriunde mă deplasez — Mă urmăresc fiarele sălbatice Cu ochii sclipindu-le scurt Ca pilitura de fier magnetul! Ce să-i faci, așa-mi trebuie, Dac-am intrat cu capu-nainte În jungla asta înfiorătoare Care e viața!... Tot timpul mi-am repetat: — Adrian, e bine să te surprindă primejdia Cu instinctul de apărare pe metereze – Altfel ești o victimă sigură Sau – mai aproape de adevăr – Nu mai ești! Cel mai tragic e, însă, Că, înconjurat fiind de atâta barbarie, Nici pe tine Nu te mai am în preajmă — Mă șicanezi susținut, mă repugni Și pentru-a-ți simți respirația Sunt nevoit să te fugăresc Și să te prind cu arcanul, POEZIE! PROFET Mi-ar prinde bine Niște calități profetice, Niscaiva aptitudini de medium N-ar fi deloc De lepădat — E bine uneori Să-ți creezi un ascendent În fața semenilor tăi... Așa poate-o să am ocazia Să deslușesc ce vor să insinueze Când mă întreabă cu subînțeles: — „Þi-ai făcut pantofii Să poți intra în mileniul ăsta, Poetule?!”... SUB NIVELUL MÃRII Ce-ar fi Să mă odihnesc O bucată de vreme La doi metri sub nivelul mării?! — Se spune că apa E un mediu propice vieții... Poate așa O să fiu și eu în vână La marea întâlnire cu ochii tăi, Căci năpraznic de adevărat Mi-a tălmăcit odată un bătrân: — „Fiule, Trebuie să ai mare îndrăzneală Să stai în coasta Erosului, Cam tot atâta Cât curaj îmi lipsește mie Să joc baba-oarba Cu neantul!” VIZITÃ Nu sunt singur – În fiecare zi Mă vizitează consistent cineva; Spre exemplu, deunăzi Mi-a stat în prag mucenicul Gheorghe. Când am deschis și eu - Ca tot omul - N-am zărit Decât o aură perfectă de înger, Profund orbitoare, Încât stând uimit cu pupilele dilatate M-am pierdut cu firea Și mi-am scăpat ochii pe jos. — “Nu te speria, tinere, (Mi-a sărit imediat în ajutor mucenicul Culegându-mi din țărână irișii Și punându-mi-i grijuliu la loc) Dă-mi, te rog, puțină apă – Tocmai urmează Să dau lupta decisivă cu balaurul!” — Þi-aș da, ți-aș oferi negreșit, (I-am răspuns eu întristat) Dar fântâna din fața casei După cum vezi, tocmai mi-a secat. — “N-are a face, nu te eschiva, Dă-mi din fântâna Pe care o porți în tine!” (Mi-a replicat mucenicul În timp ce eu, smerit, I-am dus lângă buze Cu palmele sufletul Din care el, zâmbitor, a băut Ca dintr-un fluviu de rouă). DIN CULPÃ Nu lăsați ușa deschisă Dacă intrați în mine! Faceți ce știți, Numai puneți siguranța de rigoare Dacă pășiți înăuntru-mi – Nu de alta, dar altfel O să mă tragă viforul netrebniciei, Iar pe mine, mărturisesc sincer, Mă sperie curenții polari Care gravitează în juru-mi Fără voia mea. Mie Îmi face contactul cu existența Numai briza solară, Însă aceasta deocamdată Se chinuie să-mi ajungă în preajmă Biruind alte brize deocheate; Așa că, vă rog, Nu mă lăsați descuiat aiurea Când vă ștergeți de scame La intrarea în mine, Căci riscați Să mă ucideți din culpă! PRADÃ Îmi vând scump pielea — Așa că nu-mi mai dați întruna târcoale, Braconierilor, Ce isterie v-a apucat?! Nu vă mai mulțumesc Coarnele de rinocer și fildeșul?! Acum v-a cășunat așa deodată Pe primul care v-a ieșit În bătaia puștii; Dar pe mine m-a întrebat cineva Dacă accept statutul De pradă?!... INSPIRARE Inspirând, Când dă năvală Sacrul În plămânii Tăi, Dezbracă-te, Doamne, De lume Și rămâi singur Cu Tine Însuți! SURDO-MUT Nu lăsați cuvintele Să se preumble libere În preajma mea — Sunt de nerecunoscut: Eu care ieșeam în lume Cu silabele înșirate la gât Am ajuns peste noapte Surdo-mut de-a binelea. Nu-mi dau seama — M-a atins netrebnicia lumii, M-a mânjit?! Eu atâta știu: M-am culcat seara Întreg la simțuri și la trup Și m-am trezit când roua mijea Surd și mut. O, voi zeilor, Veniți în fugă, vă spun, De-mi descântați, Tămăduiți-mi gura și timpanul, Apoi scoateți din maternități Cuvintele cu urmele placentelor Încă pe ele Și îndărăt mi le dați. BUZUNÃREALA De la o vreme Nu știu cum se face, Dar de fiecare dată când ies pe stradă Îmi bagă toți mâna în suflet Și mă buzunăresc! — „Scoate tot, nu dosi nimic, tinere, Pune la vedere tot ce ai, Nu te face că nu vezi – Trăim în era mercantilismului: Se fac tranzacții în mod fluent Mai acătării decât se respiră... Nu-ți îngreuna situația, Scoate tot de bunăvoie și gata Þi-am dat drumul!” — În lături, la o parte, afurisiților, Nu vând nimic din mine Și nu mă las expus pe tarabe, Căutați-vă alt depozit uman! Eu atâta vă spun: Feriți-vă-n lături, Căci mie niciodată nu mi-a căzut bine Marea buzunăreală!... OUTSIDER Nu-mi stă în fire Să adopt statutul de outsider — E un semn distinctiv De decădere, de slăbiciune profundă, Iar mie situațiile astea Nu-mi priesc deloc — Mă compromit În fața propriei persoane! Și-apoi Eu am avut mereu Cultul învingătorului — Sunt un olimpian autentic! Așa că nu-mi mai puneți în față Declarația de renunțare La înfruntarea cu propriu-mi destin, Căci n-o voi semna Niciodată! POLIGON De ce nu mi-ai dat, mamă, La naștere O vestă antiglonț Să pot intra cu zâmbetul pe buze În lume?! Știai prea bine Că se trage aici din toate părțile — E foc continuu, Numai țintele se schimbă Și calibrul gloanțelor! Acum, iată, Abia am scos capul pe ușă Și aceasta fiind situația, De-atâta stat în poligonul lumii, Am ajuns înainte de vreme O gaură unică, imensă, Încât nu mai au cartușele Unde să poposească! CÂNTÃRIREA Așa, Cântăriți-mi prin târguri sufletul, Evaluați-l, fiți mercantili În ceea ce-l privește! Puneți-i peceți și-l șicanați Cu rigorile voastre, Cu comunul vostru nenorocit, Purtați-l în buzunare sparte Cât vă mai dă mâna, Descheiați-l să tremure-n frig! Dar țineți minte că vine o vreme Când fiecărui suflet I se aruncă din cer o frânghie Să se cațere pe ea Spre a-și mărturisi păsurile! Voi, cei ce nu vă-ngrijiți Niciodată memoria, Amintiți-vă că vine o eră Când orice suflet Își duce rănile lui Dumnezeu, Iar Acesta, drept, Pedepsește făptuitorii lor! Chiar nu vreți să-mi urce la cer Nici o porțiune din suflet nebiciuită ?! Sau nu știți că biciuirea sufletelor Față de cea a trupurilor Se pedepsește înzecit ?!… DOR Prea dor mi-e, Doamne, Azi de Tine, Încât să mă pot abține De la a-Þi spune: — Aruncă din cer În mare grabă Doi îngeri falnici Să mă ridice o vreme La Rai Arătându-mi: Erosul viguros Și mugurii necreați Ai acestei lumi, Chivotu-n care Þii închis Sacrul Și imensa-Þi pădure de nimburi În care Te răcorești, Dar mai ales Marea-n care sângerezi De netrebnicia noastră. TÃIEREA LA SUFLET M-am tăiat la suflet, La aură M-am rănit, m-am lezat! Ce vă mirați așa: C-un ciob rătăcit de concret M-am tăiat! (Blestemate să fie și cioburile astea Că-mpânzesc universul de-o vreme.) Și-acum pierd viguros Sacrul Prin rană, prin fisură… Mi-am deteriorat deja grav Echilibrul emoțional, Stabilitatea interioară; Și când mă gândesc Că am o grupă rară de Sacru Cu RH negativ Mă cuprinde groaza, Căci nu știu pe nimeni Să se potrivească la Sacru Cu mine, Iar cu zeii sunt în conflict De când cu aspirația mea nelegitimă La nemurire… la supraexistență. Așadar, Mă pândește feroce desacralizarea, Mă acostează Stopul sufletesc. Îmi va rămâne Doar trupul în lume Să se chinuie singur, Să se spetească cu tot Realul. Hai, Doamne, Suflă Tu puțin peste rană Și suturează-mi sufletul, Imunizează-mă la concret, Resacralizează-mă! MIE CÂND?! Doamne, Mie când o să-mi dai nimbul Care mi se cuvine Și-o să mă tragi de falange Afară din haosul ăsta Numit EXISTENÞÃ, Numit nejustificabil – VIAÞÃ?! Când mă recuperezi De pe prăpăstiile astea Scoțându-mă la lumină În interiorul FIINÞEI TALE?! Sunt tristețe palpabilă, Tristețe pură — Dospește durerea în mine, Mi-am lărgit iarăși oasele Să pot respira! În juru-mi Toți primesc invariabil câte-o aură Mai târziu sau mai curând … Mie când îmi acoperi Sinele cu vreun nimb, Doamne, Mie când?! ÞIP!... Þip Să-mi fie adus un înger, Unul tânăr, proaspăt hirotonit, Cu brațele vânjoase Și-un nimb indestructibil Să fiu legat de aripile-i calde Și scos din univers, Din materia asta putredă, Băltind a decădere, A angoasă, a urlet, Să fiu iertat de nenorocul de-A FI, De neșansa de-a mă îndeletnici Cu EXISTENÞA! Uite, Doamne, Îmi sfâșii genunchii Și-mi las pe țărână rotulele goale, Doar, doar Te-i îndura Și-mi vei trimite Ultimul înger Pe care l-ai născut, Să-mi sărute cu orbitele rănile, Să-mi coaguleze Sacrul Pe care-l pierd șiroind În frecarea mea densă Cu lumea, cu omul!… Hai, Doamne, Te conjur! Și-au aruncat mulți Securile-n mine, Am toate idealurile Fisurate malign, Iar lacrimile-mi Stau clar în lumină Să-mi fie batjocorite De toți. Mor trăind… Nu mai sunt autentic, Sunt un fals, Un impostor în progresie geometrică; M-au înstrăinat De mine însumi, M-au zdrobit în doze mărunte, M-au carbonizat!… Ah, Trimite-mi odată îngerul, Agață-mă de el, Urcă-mi falangele În carnea lui timpurie, Salvează-mă, Naște-mă din nou, Doamne, Murindu-mă de lumea asta!… ÎN LANÞ DE ÎNGERI În lanț de îngeri Să mă pui, o, Doamne! Să nu cumva să uiți Sau să ignori, În lanț de îngeri Să mă înfășori! Neantul propriu De-l vei ține minte Încarcerează-l veșnic În cuvinte, Iar de se va-ntâmpla Aievea să îl uiți Să-mi sprijini veșnicia Temeinic de virtuți. Cu Eros abisal Să mă blestemi, Să nu cumva să uiți Sau să te temi! Și inima-mi de veghe Tu să mi-o porți în Tine Să nu îți fie frică Sau rușine; Concretul strict din mine Refuză-l, nu-l cunoaște, Zenitul mi-l agață De umeri și de coaste, Orbitele-mi terestre Le-nvață să respire O naștere de Sacru, Un dor arzând de Tine; C-un singur ADEVÃR De-oi face compromis, Golgota ce-ai trăit-o Să nu-mi fie nimic, Iar demnitatea sfântă De-oi trece-o cu vederea Să mă rănești agonic — Ucide-mi învierea! Și dă-mi să port în palme Aievea de mai poți Bucățile de Eros Ființânde dureros. Dar mai presus de toate Ah, Strig să Te-nfiori: Să mă-nfășori în îngeri, Să nu se-ntâmple, Doamne, Aceasta s-o ignori! MÃ VOR ACOPERI ÎNGERII Mă vor acoperi În curând îngerii: Cu solzii imenși de pe aripi Se vor așterne Împrejurul celulelor mele, Cu aurele fulgerătoare Mă vor împresura, Oasele jos de pe ei și le vor da Galaxie să-mi construiască, Univers infinit În care să-mi arunc fără teamă septul. Inimile strânse-n jăratic Dintre coaste și le vor smulge Pe buzele mele să le întindă, În gingiile mele să și le-ascundă! Haine împotriva ninsorii crude Îmi vor deveni Aceste organice expansiuni ale Raiului, Ghete robuste Cu care voi călca în concret, Sânge integru Șiroindu-mi prin vene încet. Lumina nimburilor lor În mană născătoare de existență înaltă Se va preface, La rădăcina foamei mele de sacru Doar ei îmi vor fi Veșnică apă!… CUPRINS DECRETATÃ STARE DE IUBIRE / 5 RUGUL RUGUL / 9 EXIL / 10 VREI TU? / 11 PUNE-MI-AȘ / 13 LA ORDINEA ZILEI / 14 INDISCUTABIL / 15 TARGA / 16 ÎN URECHEA STÂNGÃ / 17 INIMÃ PE ROȘU / 18 HAI SÃ VORBIM / 20 ÎNSÃMÂNÞARE / 21 DOBÂNDÃ / 22 RANÃ PERPETUÃ / 23 ÎMPÃRÃÞIE / 24 MI-E DOR! / 25 JURÃMÂNT / 26 ASCUNDEREA SÃRUTULUI / 27 ARUNCAÞI-MÃ-N FOC! / 28 PARADOXAL / 29 FRECVENÞE / 31 PIROTEHNISTUL / 32 STARE DE IUBIRE / 33 GREVÃ JAPONEZÃ / 34 DINÞII EROSULUI / 35 DE CÂND?! / 36 ÎNCÃPRUIEREA / 37 POTRIVIRE / 38 PE TÂMPLELE TALE / 39 FRACTURÃ DE SÃRUT / 40 PE CINE?! / 41 BIOGRAFIE BIOGRAFIE / 45 MÃSURILE SUFLETULUI / 47 STÂNGA / 48 PÃMÂNT DE ÎNHUMARE / 49 NU M-A RIDICAT NIMENI / 50 STRÂNGE-MÃ! / 51 PÃRÃSIRE / 52 VÂNÃTOARE / 53 PROMETEU / 54 NU VREI?! / 55 APÃ VIE / 56 RÃZBOI / 57 CURAJ / 58 GLONÞ / 59 TORÞA / 60 CORIDÃ / 61 LIBERTATE / 62 CAPCANE / 63 PROFET / 64 SUB NIVELUL MÃRII / 65 VIZITÃ / 66 DIN CULPÃ / 68 PRADÃ / 69 INSPIRARE / 70 SURDO-MUT / 71 BUZUNÃREALA / 72 OUTSIDER / 73 POLIGON / 74 CÂNTÃRIREA / 75 DOR / 76 TÃIEREA LA SUFLET / 77 MIE CÂND?! / 79 ÞIP!… / 80 ÎN LANÞ DE ÎNGERI / 82 MÃ VOR ACOPERI ÎNGERII / 84 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate