Până nu vine iarna...
Când drumul înspre El, întroienit,
Devine imposibil celor tari
Care încep să se-ncovoaie...
Cât cei ce se uită pe ferestre
Văd limpede în zarea speranței
Adevărul...
Până când mai aud deslușit
În frunzișul memoriei mele
Tot ceea ce Tu ai făcut
Să cânte pentru mine
Până când paznicii templului Tău
Mai pot schița un gest de antiprofanare
Până când nu mă cutremură înaltul
Și nu mă țintuiește reumatic
Singurătatea...

S-ar putea auzi oricând
Zvon de bocitori la porți
Ducând jalea ulciorului spart
Prematur la fântână...
Până funia de argint o țin încă
În mână
Voi căuta izbăvirea țărânii
De reîntoarcerea-n țărână
Doresc să știu temeinic cine sunt!
Și dacă am fost modelat de Cuvânt
Și dacă sunt urmărit de Recreere,
Străpungă-mă această Cunoștință
Ca să mă port în consecință.

noiembrie 1988