vernil afară e încă toamnă
perfectă ca un număr par
nici umbră de melancolie
nuferi de plumb care răsar
cu griuri unduind eșarfe
în anotimpul care plouă
învăluind într-o lacustră
un paradox de lume nouă
e cer de frunză peste ape
într-o culoare optimistă
fără dureri fără regrete
si fără lacrimi în batistă
lumină lină în placente
fluidice de nou născut
de auriu e toamnă-afară
fără sfârșit fără-nceput