eu și cu tine suntem un triptic
ne lipsesc genunchii neașezările dor
în fiecare dimineață luna adoarme
în sufletul ramei
ca într-o scorbură a viselor târzii

în jurul nostru ard întrebări de ceară
seva cântă furnicilor sub firimituri
sângerânde
e noapte! e frig! și totul arde...
de-ar ninge vatra ochilor cenușă

înfig vătraiul verbelor în rouă
sub fraze reci mocnește-un bob de jar
mă strâng în aripi ca-ntr-o cuvertură
și suflu amețindu-mi iar și iar

din trupuri vechi croite cu penelul
din orizonturi nenăscute vii
răsar plăpânde flăcări de iubire
printre ghenunchii lipsă raze de copii

bătrâni de praf vom poposi și noi
în lumea celor care ne cuvântă