Gândesc la tine ca la o fântână,
Sfințind lumina ce ți-a fost sortită,
Ispititoare ciutură pețită
De apa vie scursă prin țărână.

Coapsa-ți ascunde pasărea rănită
De glonțul clipei ce m-a strâns de mână
Și mă aruncă-n răzvrătire până
Te voi visa nu zână, ci iubită.

Sânii înfig uimirea-n trup deplină
În timp ce gongul serii cade mut.
Cu gura mea de patimi și de vină

Îți sorb ființa-n pustiit sărut.
Pătrund aprins în carnea ta divină
Și-n noi se frâng aripile de lut.