ar fi trebuit să mă-nvețe cum să sufăr
pe la grădiniță sau cândva precoce în clasele primare
fiindcă în lipsa unei astfel de lecții
acum sunt bătrână și-mi urlu lipsa de tine

e obscen
teatral
de prost gust
dramatic
să-ți plângi sufletul în crâmpeie ciudate
care pătează biroul cu sare

e impudic
penibil
stupid
inutil
să urli ca un animal înainte de moarte
să lași capul pe spate doar ca să urli
fiecare fibră a corpului încordată
într-un gest ce ține loc de respirat și trăit
un urlet cât toată suferința femeii

vin vecinii de la parter și îți spun
domnișoară
așa nu se mai poate
lacrimile dumneavoastră ne strică tencuiala
și ard blana câinelui pe spate
iar peștii noștri din import au murit
de tristețea plânsului ăsta

vin vecinii de la 3 și îți spun
domnișoară
așa nu se mai poate
urletul dumnevoastră ne-a spart paharele
de semi-cristal de la mama
și ne deranjează de la tv și bere
iar copilul nu mai poate tropăi între 14 și 16
de durerea urletului ăsta

se face ședință de bloc și-ntr-o zi
pe când te duci să-ți arunci cuiele la gunoi
găsești înfiptă în ușă o hârtie
vă rugăm să vă cazați disperarea în altă parte
noi suntem un bloc de oameni ai muncii
fără sentimente
nu uitați să verificați robinetele înainte de a pleca
apa e izvorul vieții
n-o risipiți