Mi-e lujerul minții
menghină de cuvinte
cu alură de crini vineții
opriți în cădere la poalele inimii.
Occipitalul- insectar cu memorii,
fluturi cu un ac în mijlocul zborului
descălecați prea curând,
îl deschid și-l închid când și când.

Sunt mimi desăvârșiți ai tăcerii,
ai trecerii.

Când nu mă mai știu, mai ales,
aștept
să cadă din sertarul acesta o aripă măcar
cu puful neirosit
să o prind între gene
și să mă-ncumet
la o nouă vânătoare de fluturi.

Și se mai spune că trăim din amintiri ?!

Peste aripi oprite acordeonic în strigare,
or închise cuminte înainte de vreme
Callas
„Addio del passato”
în timp ce-mi iau rămas bun
de la ultimul fluture
primit la post restant.