agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-16 | |
In cimitir in miez de noapte ma plimb,
Cu inima batand puternic in al meu piept, Lumini zaresc mai spre oras, si nu aici pe deal, Un loc in care intunericul e infernal. Pe cer e luna-nsangerata, iar stele nu-s Ci doar nori grei ce-nvaluie-n mister Alei printre morminte spre capela Acolo unde ultima lumina O vad cei dragi langa a lor odor. Mirosul din capela il stiu de multa vreme E-ntepator si aspru, te face sa versi lacrimi Nu-atat pentru defunctul ce intelept asteapta Tarana calda, cruce, sicriu si indurare Cat pentru clipa-n care in lume ai venit. Morfina te cuprinde si dulce iti arata Imagini ce odata cu greu ai indurat Te face sa regreti ca-i omeneste Cand a gresi usor ai invatat Tamaia ii da primei esenta ce nu are O lectie de viata ce nu o poti uita Sa ierti ea te indeamna Sa uiti ca-n a ei vreme Nu a putut sa-ti dea putere ci necaz O arta e cand se imbina aceste doua Si cerul plange pentru cel ce pleaca Doar eu privesc la ele si vad lumina celui, Ce nu o vede pe a noastra. De mic copil ma plimb printre morminte, Ma linisteste faptul ca ele ma cunosc Ca fiind trupul, o minte ce inchina, Spre infinit eu am. Sunt pretutindeni raze si umbre-ntunecate Dar nu imi este frica, e nestiinta poate Aceea ce ma face sa simt, o inima cum bate Vreau sa observ in noapte cum trec pe langa mine, Acele umbre moarte ce cauta lumina Iar inima, imi spune,sa las in cautare Sa se desprinda ele cu raze ce nicicand, N-o sa se-ndure-n noapte,spirite ce parca, Vin din pamantul care e dincolo de soare. O ceata dulce ma-nvaluie-n chemare Le oglindeste forma trecand printre morminte, Asa cum trec acuma si eu sub luna plina Cum am trecut sub norii ce nu demult Se-aduna si-apoi spre dimineata se-mprastie-n lumina Si cum voi trece sigur cand o sa am alaturi Acele raze pline, acele umbre moarte, Si cand voi fi ca ele a cetii prizoniera Inchid deocamdata poarta care duce In cimitirul vesel al miezului de noapte De-aici nu se mai vede decat copacul care Sustine printre ramuri nori grei si luna plina.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate