din păsări îmi fac praștie și trag
cu pietre-cântec cerului în țeastă
un icnet surd și stelele-apoi cad
tăria din pahar lucește mai albastră

pe îndelete sorb acest ferment de note
în loc de brațe-mi cresc viori diluviene
din vechi fâșii de piele fără aripi
îmi fac perechi de strune și de lene

și poate mă voi îmbăta din nou
cântând fără simbrie în sălile de gară
dar nu același sunet păstrează în auz
acela care urcă și-acel care coboară

iar când s-o dizolva în armonii vioara
și nici un tren n-o trece prin gările din iad
voi ști că o secundă eu am cântat cu slavă
de-aceea-n întuneric azi cânt și beau și ard

de-a cerurile toate să vă-mbătați și voi
să ne batem cu prăștii să fim din nou copii
dar uite vine unul să-mi fluture amenda
că stau și strig la lume și cânt numai prostii