instantaneu lucrurile au devenit atât de clare
precum spaima, e bine!


de aici începe greul - ființa nopții chemând,
eu voi bea, desigur


ca o salcie, cu capu-n pământ; în boscheți
nu e frig, nu! e albastru destul de neclar,


ce mult aş vrea şi nu pot să mă-nşurubez
în


cerul stelar. aaa! văd muşcătura de lună -
când inima e departe de zori!... m-aş putea
îmbrăca


în cutii de viori... ce bine-n tărâmul de ierburi!
ploaia trecând, carnea prefăcută în licoare de nori.