încep să scriu
și de abia mai văd
în tăcerea asta
dumnezeu știe câți
își fac culcușul
printre bombe
adorm liniștiți
fredonând cântece de luptă
ochii lor fumurii
nu disting negrul de alb
si de roșu
stau ascunși în tranșee
fără să le pese
de nimic
ei poartă veșnic războaie
cu fiecare gând
câmpul de bătălie
se face tot mai mare
ne acoperă fețele
și cădem electrizați
la pământ
ei fug atât de repede
cu armele în dinți