Și mi-a rămas din nou singurătatea
această încremenire a liniștii
în secunda mea
de sărbătoare...
Mi-a înghețat tâmpla
tocmai în locul unde pulsează sângele
hoarde de tristeți
mi-au inundat pleoapele
și se preling încet
pe obraz.
Mi te-ai scurs din imagini,
din gânduri,
din trup
și totuși te mai simt
petală albastră înfiorând un zbor
Noaptea nu-i decât o amăgire
Tu nici măcar n-ai încercat
să aprinzi un foc
lânga glezna mea
Ești atât de departe...

Aud un colind...
Sau poate doar noaptea
își picură încet stelele pe streșini...