Claudia, mi-aș fi dorit ca acest ,,tete-a-tete,, să se întâmple pe terasa unei cafenele vechi, într-o după-amiază dulce de toamnă târzie, undeva într-un oraș pe care l-am fi putut împărți pentru câteva ore.
Poate într-o zi…
Știu cine ești, știu ce faci; și, mai ales, știu că pentru tine poezia nu înseamnă numai poezia ta ci și poezia celorlalți, în special a celor tineri; a celor care au nevoie de înțelegere, încurajare și promovare.
Spune-mi despre tine, despre tineri, despre Carte Diem, Radio Vocativ, despre Serile Culturale si despre poezia Claudia Minela.


Claudia Minela -absolvent al facultății de Sociologie Psihologie – secția sociologie.
Din 2011 am desfășurat în paralel activități în domeniul jurnalistic, am publicat articole în diverse reviste literare: Oameni de valoare în umbra modestiei(interviuri cu scriitori) – Revista Flacăra lui Adrian Păunescu; recenzii, cronici ale evenimentelor culturale, poezie și proză – Revista Negru pe Alb, Revista culturală româno-ucraineană Mantaua lui Gogol(unde am fost redactor pe segmentul de poezie și evenimente literare), Singur (Târgoviște), Atitudini (Ploiești), Cenaclul de la Păltiniș, Algoritm Literar etc. Am debutat cu poezie în Revista Singur (2011).
Anul 2015 a fost prolific pentru mine. ,,joint, rațiune și putere” (Editura Vocativ) a fost cartea mea de debut. Am selecționat texte deosebite de la 24 de autori pentru volumul de poezie contemporană – ,,CarTe diem”- volum publicat la Editura Vocativ. Colaborarea cu poeții apăruți în antologie a fost interesantă pentru că fiecare autor are un stil personal. Am avut bucuria să descopăr voci noi, autentice. Cititorul se va întreba desigur – de ce CarTe diem? Știm cu toții că expresia aparține poetului Horațiu, care a scris într-unul dintre poemele sale: “Carpe diem quam minimum credula postero ” care s-ar traduce: “Trăiește clipa, punându-ți cât mai puține speranțe în viitor”. Astfel mi-a venit ideea ca acest volum, schimbând o literă, să fie un îndemn pentru lectori: trăiește-ți clipa citind această carte! Am trăit sentimentul de singurătate, aventura omului neînțeles, am închis ochii și am fost parte din sufletul celor care au cunoscut pasiunea, iubirea, durerea, am redevenit copil, continunând lectura celor care nu au renunțat la copilărie, am luat pulsul condeielor, mi-au trecut prin filtrul minții și al simțurilor toate sentimentele transmise de oamenii care au înțeles că poezia înseamnă emoție, viață și moarte în același timp. Astfel s-a născut CarTe – diem.
Din 2012 am realizat emisiuni culturale la diverse posturi de radio on-line: Radio Diaspora, Radio 3P, Radio Sunschine, Radio Vocativ(unde activez și în prezent).
Am efectuat redactarea, corectarea, prefața, selecția pentru mai multe volume de versuri. În prezent sunt manager al Editurii Vocativ al cărei fondator este inimoasa scriitoare Doina Roman. Împreună cu prietenul nostru, scriitorul Valeriu DG Barbu, stabilit de mulți ani în Italia, am reușit să realizăm, într-un timp foarte scurt, proiecte de durată care să sprijine categoriile defavorizate din domeniul cultural: femeile, tinerii și scriitorii din Diaspora. Astfel au luat naștere Editura Vocativ, Radio Vocativ, Revista on-line, Cenaclul de la Roma (cele trei sunt coordonate de Valeriu) și Serile Literare Vocativ, pe care le organizez împreună cu tinerii care-și doresc mai mult decât o lectură publică.
Am organizat cenacluri literare: Pariu pe prietenie, Negru pe Alb, Cenaclul Cronopedia iar din 2014 și până în prezent sunt coordonator al Cenaclului Vocativ, o pepinieră unde se adună tineri talentați din toate domeniile culturale: arte plastice, fotografie, muzică etc. Ei aduc noutăți prin rubricile realizate: Poezia contemporană (Tudor Voicu), Literatura universală (traduceri- Raluca Neagu și Emanuel Pătrășcioiu), Proza contemporană (Andrei Botezatu), Literatura la zi (Claudia Minela).
Cum a început această frumoasă poveste cu tinerii? Einstein spunea: ,,Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.” Dumnezeu lucrează cu oamenii pentru oameni. În urmă cu 15 ani, pe vremea când fiul meu a trecut primul examen de maturitate, examenul de capacitate, pentru că nu aveam posibilități materiale să plătesc meditator la Limba și literatura română, am decis să studiez eu în amănunt. Nu mi-a fost ușor deloc. Scheme relaționale între propoziții subordonate, elementele relaționale, eseuri argumentative pe diverse teme, instanțele comunicării, nivelul morfosintactic, lexico-semantic, stilistic, fonetic etc. mi-au dat multă bătaie de cap după primul examen. Am aprofundat studiul trecând la cel de-al doilea examen – ,,bacu”. În tot acest timp mi-am propus să ajut și alți copii care erau în situația fiului meu. Treisprezece ani mi-au trecut prin mână peste 25 de copii, adolescenți pe care i-am ,,meditat” și care au obținut rezultate excelente la această materie. Astfel m-am atașat de tineri, trăind adolescența odată cu ei, cu problemele lor, cu bucuriile și efervescența vârstei. A fost cea mai mare realizare a mea de până atunci. Această experiență frumoasă mi-a deschis apetitul pentru tehnica literară. Nu m-am oprit. Am citit aproape tot ce mi-a picat în mână, inclusiv critică literară până în ziua în care am descoperit lumea virtuală a scriitorilor. Am început pe Forumul scriitorilor amatori în 2010. Acolo i-am descoperit pe Raluca Neagu (avea 17 ani), Ionuț Petraru(18 ani), Oana Isabelle Bejinaru (15 ani). Așa a început totul. Apoi Dumnezeu îmi trimitea oamenii potriviți pentru ca eu să merg pe un drum. Habar nu aveam ce-mi rezerva viața. Până în acel an am fost doar cititor. Încurajată de scriitorul Sorin Teodoriu și de alți autori cu experiență de pe site-ul Bocancul Literar mi-am format mâna. Am învățat să scriu cronici, interviuri, recenzii. Lumea literară este o lume a bărbaților. În nenumăratele participări la diverse evenimente culturale am observat că tinerii și femeile sunt marginalizați și asta nu mi-a plăcut. Atunci am decis să fac ceva în acest sens. Așa a luat naștere evenimentul Serile Literare Isis (Vocativ). Nu am făcut nimic special. Totul se întâmpla pur și simplu. Prietenii apropiați îmi spuneau că trebuie să merg pe acest drum. Asta am făcut. Mulțumesc Domnului că mi-a dat posibilitatea să cunosc oameni frumoși care au susținut acest proiect. Voi merge mai departe până când va dori El. Iubesc tinerii și cărțile. Poezia este viața mea, singurul univers spiritual prin care ard frumos, este esența trăirilor intense. Prețuiesc și respect oamenii altruiști care nu se gândesc doar la propria faimă. Amintesc aici câteva nume: Adrian Suciu, Angela Nache Memier, Eugenia Reiter, Gabriel Gherbăluță, Valeriu DG. Barbu, Clara Mărgineanu, Nuța Istrate Gangan, Claudiu Komartin, Daniel Vorona, Daniela Toma, Raluca Neagu care deși foarte tânără, a inițiat un cerc literar al tinerilor din Călărași, etc.
Mulțumesc NIG! Ești singura care mi-ai dat posibilitatea să scriu despre realizările și momentele frumoase din viața mea.

Mâini

Erai frumos și puternic. îmi dădeai stângaci bretonul din ochi, te jucai și râdeai cu noi la săniuș. mâinile mici, degerate, se adăposteau în căușul cald.
Nu mai zâmbești, nu te mai joci. prințesele tale și-au ales alt tărâm, nefermecat. toate castelele s-au prăbușit, alți prinți le-au cucerit.
Acum, bătrânelul din fața mea, privește dincolo de mine, zâmbește blând ca un copil care așteaptă cuminte ciocolata preferată.
Plâng. unde l-ai ascuns pe făt–frumos?
Încălzește-mi încă o dată mâinile, tată!

truli

Îmi place să umblu prin casă truli, să port lucrurile lui largi care dansează pe mine la fiecare mișcare.
Nu-mi pasă că sunt ciufulită, că papucii sunt cu trei numere mai mari. mă simt bine truli.
Am aripi, îmi ușurează zborul ascuns în mânecile cămășilor lui îmbrățișându-mi trupul. Dimineața mirosul cafelei se împrimă în t-shirtul care încă mai poartă căldura viselor.
Îmi place să umblu truli, să nu mi se cunoască nicio formă a corpului, doar zbaterea sânilor să îndepărteze apropierea, ca o a doua piele a mirosului tău. mă îmbrac în fiecare noapte cu tine.
Ador să fim truli!

DYA pizza

La naiba! Dacă ai mușca din mine așa cum muști din pizza aia, Dumnezeu și-ar comanda câte una în fiecare seară. avem același gust, doar că femeia e mai bună cu sos picant, cel dulce e grețos și cere multă apă. apa strică dinții și vezica.
Hai, flămândule, ia-mă cu bere, să nu ți se aplece și lasă Led Z. să-ți conducă mișcările, ten years gone!

Nebunii ăștia frumoși

Trebuie să spăl bine podeaua în cârciuma boemă unde haite de poeți au băut toată noaptea,
ținând pe picioare fetișcane fardate strident. Latră unul la altul, râd zgomotos și râgâie după fiecare înghițitură de ciuc. recită într-o limbă cunoscută doar lor.
Încă o bere, moșule! și încă una! și capul li se bălăgăne în ritmul versurilor împleticite în nopți de beție. Doamne, ratații ăștia își ling versurile ca pe niște răni deschise în ei, apoi le îneacă în bere, amorțindu-le până la lichidare.
Ascultă Melanie – mr. tambourine man- Led Zep le trece prin vene. sunt irecuperabili, nemuritori.
Nebunii poeți frumoși trăiesc visând. măcar atât, dacă viața asta împuțită îi tratează cu spatele, înșirând ca pe niște mărgele zilele sărăciei în care banii le zboară din buzunare ca fluturii din rohodos, răstignind versuri, cu moartea pe moarte călcând.

stăpânii viselor

Kenny g s-a strecurat în visul meu, mi-a luat toate versurile și le-a dat saxofonului să le înghită. apoi a început să cânte. sunetele aveau aripi, unele roșii, altele albastre, uneori culori neinventate.
Râdeam amândoi până când timpului i-a fost milă și ne-a lăsat să zburdăm alergând după fluturi. eu purtam fustiță, el avea pantaloni scurți. ne ascundeam după firele de iarbă și râdeam. cine naiba știe motivul veseliei noastre? doar sunetele făceau tumbe cu noi până când a început ploaia. și am crescut iar ele s-au decolorat apoi s-au dizolvat odată cu fetița și băiatul, stăpânii viselor.
Ea privește monitorul, ascultă melodia timpului. el habar n-are cine e. doar versurile mele se încăpățânează să zboare din saxofonul lui. și firele de iarbă ne caută în fiecare dimineață.
Turn off

libret într-un singur act

Aș fi avut răbdare până la ultima suflare ca el să mă iubească puțin, doar puțin. credeam că e suficientă dragostea mea pentru amândoi. dar viața nu e așa cum o vrem noi, e așa cum condeiul Domnului o scrie. când zgârie hârtia, lasă urme adânci în suflet cu fiecare literă adâncită în puterea destinului.
Îmi plăcea să-mi plimb degetele prin părul lui apoi ele coborau în poante pe piept, mângâind ușor, grațios, ca dansul lebedei Odette plutind pe muzica lui Ceaikovski. era prințul meu Siegfried.
Într-o zi totul s-a spulberat, odată cu transformarea lui în Rothbart. aripile mele poartă doliul lacului pe care încă rătăcesc. e mort. poate că e mai bine așa. nu orice lebădă se naște prințesă, nu orice Rothbart e făcut pentru tron.
Nimeni nu poate zbura cu o singură aripă. nimeni…

Atinge-ți bărbatul, femeie!

cum atinge Maria rănile fiului ei, cum rugul sărută întâia dată picioarele ereticilor condamnați și fă din asta o sărbătoare născătoare de Dumnezeu, o bilbie în care raiul încă există amorțit de păcatul iubirii.
Atinge-ți bărbatul, femeie! ca și când facerea lumii începe cu voi. și buzele tale să-i mângâie trupul tăind în imens.
Atinge-ți femeie, bărbatul! și-n mâinile lui să-ți tremure sânii, să guste infernul până când se leapădă de el și se naște din coasta ta, înghițind împăcarea, așa cum în fața ta s-ar afla pentru prima dată Dumnezeu.
dă-i sufletul tău, un ultim sărut morții
iertarea

capete din porțelan

Sunt o păpușă fără cap. în fiecare seară ți-l trimit să te joci cu el. l-ai scos de acolo pe Baudelaire, ca pe un stol de albatroși cu pliscurile lovite de pipele marinarilor.
Se spune că păpușile cu cap din porțelan sunt valoroase. păpușile, da. inimile din porțelan zac și plâng pe furiș să nu le vadă regii pânzelor castelane.
Zenobia…zenobia…zenobia…bia! ecoul coboară cu picioarele goale în mlaștini, capul mi se rostogolește obosit în burta unui elefant unde sute de cranii aleargă virtual fără corp, fără suflet, fără iubire, fără tine, N. tu vrei doar strălucirea. nu, nu sunt cruce la căpătâiul tăcerii, încă.
Ia capul meu transformat în cel al Medusei! privirea transformă oamenii în scrum. ai grijă!
Lasă-mi poeții și cărțile lor să trăiască izolați pe insula Neura! ești cel mai ieftin porțelan. aștept ziua când cioburile tale vor săruta ochii morții.
Eu voi fi coasa

oniric yin & yang

Să nu ai niciodată încredere în dragostea unui poet. trăiește doar pentru el și ea. își iubește muza. e ca un diavol care se hrănește cu păcate. vânează suflete doar de dragul de a ucide apoi abandonează stârvurile. next! spune sarcastic privind spre altă victimă.
Își înfige dinții adânc în carnea sufletului ei și sângele aleargă împletindu-și drumurile în barbă, ca vinul pe buza damigenei.
degeaba N!
Nu voi fi nicicând urma pașilor tăi și nici stârv abandonat, chiar dacă sunt femeie și atingerile tale vibrează în mine, precum coardele unei chitare.
Am să-ți bântui nopțile. toate visele tale vor fi ghilotine gata să cadă în orice moment, gata să despartă capul de trup atunci când îți vei dori să mă iubești, așa cum mă iubește în fiecare noapte un alt bărbat.
uite N!
Mâna lui desenează pe gâtul meu un yin apoi coboară conturând un yang. sânii se cuibăresc în palmele mari, protectoare, îi iubește N, așa cum n-ai s-o faci tu niciodată.
Bărbatul ăsta mă defrișează de orice prejudecată. sunt pădurea lui, e copacul rătăcit în mine de plăcere, în caldul pământului meu, chiar sub privirea ta. își înfige rădăcinile adânc, face dragoste cu mine până când trupurile noastre sângerează. și copacii cresc în mine noapte de noapte.
Știi, N!
Ultima dată am visat că trupurile noastre fremătau într-un yin & yang frenetic, că ne atingeam sexul cu buzele, dar nimic altceva nu s-a întâmplat, n-a existat finalul care te înalță pentru că așa am vrut eu, pentru că nu ai ce căuta în viața mea N, doar dacă-ți vinzi sufletul.
ți-l cumpăr.


- în exclusivitate pentru Curentul Internațional, Detroit -