În organizarea revistei de cultură *Familia* și Muzeului *Þării Crișurilor* din Oradea, astăzi 27 mai, orele 18, la Cetatea Oradea, sala Multifuncțională, va avea loc lansarea cărții (de debut) *DAVA*, semnată de Raluca David. Cartea a apărut la Editura Paralela 45.
La eveniment sunt invitați, oameni de artă și cultură din Județul Bihor, profesori, colegi și alți iubitori de frumos.
Printre invitații de marcă se numără poetul Ioan Moldovan și profesorul Dorel Tifor, care vor vorbi despre autoare și cartea sa.
Remarc faptul că Raluca David, este elevă în clasa a XII- a la Colegiul Național *Emanuil Gojdu* din Oradea și a fost membră a siteului literar poezie.ro

Este dificil să vorbești despre persoana și personalitatea cuiva, fără să pătrunzi până în adâncul adâncului acesteia, așa că voi lăsa autoarea să se destăinuie.

*Eram… un copil orb cu flori în păr. Un copil ce privea spre o lume făcută din hârtie și creion. Și cum se încolăceau buclele de cuvinte, începeam să văd un suflet. Al meu. Crescut din rădăcini de gorun, cu frunze de soare și ochii tresărind.

Vroiam să evadez. Cine dintre noi, cine dintre noi care are un cântec al său și o culoare doar a sa în suflet, cine nu vrea să evadeze la 15 ani? Dacă ai și tu stropul acela de nebunie în tine, poți să-ți dai seama ce vreau să spun.

Nu vroiam realitatea. Realitatea era prea banală, prea rece, oamenii prea seci, nici unul nu avea destulă imaginație… nu mai era nimeni, chiar nimeni… care să vrea să-și ia lumea în cap și să se cațere pe acoperișurile caselor într-un oraș mare, undeva departe. Departe. Liberă.

Străzile orașului meu miroseau a dezastru în ultima vreme… odată demult mirosiseră a flori. Dar asta fusese demult, demult, parcă în copilărie. Sau doar visasem?

Am evadat, de fapt. Am luat hârtia și creionul și mi-am creat o lume. A mea. Unde puteam să mă cațăr pe acoperișuri de câte ori vroiam… și chiar mai des. Era o lume nouă, o lume cu străzi pline de flori, o lume cu rădăcini de gorun. Era o lume ce fusese scuipată de munte drept la mine în poală. Am sculptat-o frumos, m-am holbat înăuntru curioasă și am găsit… niște creaturi neîntâlnite decât demult, demult… am găsit o comoară pe care o țară întreagă o căuta de sute de ani. Ce țară? Păi țara mea, firește. Dacia. Ãăăă… România.

Am știut întotdeauna că noi, cei de pe-aici, ne tragem din niște zei bătrâni cu bărbile lungi, stufoase și pline de povești. Pe la 15 ani am început să scormonesc în încâlceala de fire albe și am scris un roman despre asta. Am clădit o cetate. Haideți intrați!

Așa că… am scris eu ceea ce nu se găsea nicăieri, am scris eu un fantasy românesc, un fantasy dacic!

Și am numit lumea asta… Dava! (Raluca David)*