Printre creștinii din Liban circulă o butadă de un cinism care-ți dă fiori și îndeamnă la reflecție: “Hezbolah este agenția de turism care trimite oamenii în Paradis, iar Israelul este societatea de transport care asigură deplasarea turiștilor”.


Libanul este cea mai puțin islamică țară din lumea arabă și cea mai occidentală. Și totuși tocmai aici se derulează unul dintre cele mai ciudate războaie din istorie: războiul dintre un stat și o doctrină religioasă. Înainte de războiul civil, Libanului i se spunea “Elveția Orientului Mijlociu”, iar capitalei, Beirut, “perla Orientului”. În 15 ani de pace (1990- 2005) Libanul reușise să se refacă aproape complet, ajungând, până la conflictul izbucnit luna trecută, la vechea strălucire.

Partidul lui Dumnezeu

Această strălucire se datora fostului premier Rafic Hariri, cel mai bogat om din Liban și unul dintre cei mai bogați din lume. Deși musulman sunit, era iubit și respectat în egală măsură de toți libanezii, indiferent de confesiune. 21 de universități funcționau în Beirut, majoritatea construite de el, și peste 30.000 de tineri de confesiuni diferite (musulmani, creștini, druzi) fuseseră trimiși la studii în străinătate, pe cheltuiala sa. Tentativa de ecumenism politic a lui Rafic Hariri, realizat prin educația și instrucția tinerilor libanezi, a fost percepută ca un pericol de mișcarea fundamentalistă islamică. Iar performanța politică de a scoate armata siriană din Liban, în 2005, a dus rapid la eliminarea sa fizică. În acest context, tulbure și agitat, și în lipsa unui factor autoritar de echilibru, a izbucnit, în luna iulie a acestui an, un nou război, de data asta între libanezi și Israel. Un război al libanezilor, dar nu al Libanului. Pentru că, se știe, nu se luptă Israelul cu Libanul, ci Israelul cu Hezbollahul. Iar Hezbollahul nu e țară. Este “partidul lui Dumnezeu”. Acest partid extremist al ramurii șiite a musulmanilor, a apărut în 1982, concomitent în Palestina și Liban.
I-am solicitat, pe această temă fierbinte, un interviu excelenței sale, dl. Charbel Maroun, consul onorific al Libanului în România.

Creștinismul – cea mai veche religie

- Ce fel de țară e Libanul? Mai exact: creștină sau musulmană?
- Libanul este o țară multiconfesională, cu 18 etnii. Ca atare, nici democrația – căci există democrație – nu este numerică, ci multiconfesională. În Parlament sunt 50% creștini și 50% musulmani. Președintele este creștin maronit, șeful Parlamentului este musulman șiit, iar primul ministru este musulman sunit. Vicepreședintele Parlamentului și vicepremierul sunt creștini ortodocși.
- Populația cum este împărțită, procentual, pe religii?
- 40% din populație este creștină, 50% musulmană și 10% druză.
- Druzii sunt musulmani?
- Nu sunt nici creștini, nici musulmani. Au o religie aparte, esoterică, despre care se știe foarte puțin. Nici membrii ei nu-i cunosc secretele, până la vârsta de 40 de ani, când se consideră că sunt pregătiți să le știe. Iar din cei 50% musulmani, 35% sunt șiiți, și numai 15% suniți.
- Deci majoritari sunt șiiții... Populația creștină cum e împărțită?
- 30% din populație este creștin-maronită, iar 10% ortodoxă și catolică.
- Este Libanul o țară arabă?
- Acum, da, conform constituției. Mai exact, face parte din lumea arabă. Dar, la origine, libanezii sunt fenicieni.
- Când a apărut creștinismul în Liban?
- Chiar de la început, în secolul I. Domnul Isus a făcut prima minune în Cana Galileii din sudul Libanului.
- Iar islamismul?
- După 1000 de ani.
- Și totuși sunt mai mulți musulmani.
- Acum 120 de ani nu era așa. 75% din populație era creștină și 25% musulmană.

“Libanezii n-au simțit niciodată că sunt diferiți unul de altul”

- Care-i explicația acestei inversări a proporțiilor?
- Persecuția otomană asupra creștinilor și războaiele interne. Din această cauză, foarte mulți libanezi creștini au emigrat în America de Sud, Canada, Statele Unite și Europa. Acum, în diaspora, sunt 14 milioane de libanezi, iar în Liban doar 3,5 milioane.
- Când a început această emigrație?
- În 1860, când druzii, instigați de otomani, au măcelărit populația creștină...
- Este așa mare dușmănie între comunitățile religioase?
- Nu. Libanezii n-au simțit niciodată că sunt diferiți unul de altul, creștini, sau musulmani, sau druzi. Dar întotdeauna a fost cineva străin care a intervenit acolo, pentru interese politice sau de putere. Iar cel mai bun combustibil pentru un război civil e religia.
- Care e situația acum, în Liban? Sunt solidari libanezii, sau sunt din nou împărțiți?
- Acum, toți libanezii sunt uniți. E adevărat, Hezbollah, nu Libanul, a început războiul, dar Hezbollah e alcătuit din libanezi. Și nu putem să dăm libanezii afară din Liban. Sigur, politica trebuie schimbată, Libanul trebuie să fie o țară pașnică, numai că sunt multe interese acolo, în acest război. Nu putem vorbi despre ele acum, ci după ce încetează complet bombardamentul, dacă va înceta. Pentru că scopul acestui război este de a distruge Libanul.

“Pentru libanezi, Hezbollah este o mișcare de rezistență”

- Care e explicația politică și istorică a acestui război?
- Știți că, după 1948, Israelul a ocupat Palestina. De atunci au început toate problemele, din cauza asta a apărut terorismul și orientarea oamenilor spre mișcarea fundamentalistă. Toate lucrurile de pe lumea asta au o cauză, iar cauza tuturor relelor din Orientul Mijlociu este problema palestiniană. Rămași fără țară, palestinienii s-au împrăștiat în toată lumea arabă și cel mai mult în Liban. Din cauza asta a izbucnit și războiul civil care ne-a distrus țara, din 1975 până în 1990. Dacă nu exista problema palestiniană, nu exista război. Israelienii nu vor recunoaște însă niciodată acest lucru, iar comunitatea internațională n-a tratat cu seriozitate problema. N-au găsit o soluție globală și durabilă. Au lăsat întotdeauna un “fitil” care oricând să poată fi aprins. Un asemenea “fitil” este moscheea Al Aqsa din Ierusalim, foarte importantă pentru musulmani, un loc sfânt, de pelerinaj, dar unde israelienii pretind că ar fi fost templul lui Solomon. Și când e vorba de religie, nimeni nu cedează, pentru că fiecare luptă pentru credința lui, pentru ce are mai sfânt.
- Hezbollah este o grupare teroristă?
- Pentru libanezi nu este. Pentru libanezi este o mișcare de rezistență care a luptat împotriva Israelului în Liban și a forțat Israelul să se retragă din Liban, în anul 2000.

“Este războiul altora, pe teren libanez”

- Cum e posibil ca răpirea a doi militari israelieni să provoace un conflict de asemenea proporții?
- Au fost răpiți de pe teritoriul Israelului. Dar trebuie cercetat cu atenție de ce Hezbollah a pătruns pe teritoriul Israelului. Asta trebuie explicat mai târziu.
- Faptul că războiul civil din 1975, ca și noul conflict cu Israelul, a izbucnit într-un moment de mare înflorire a Libanului, are vreo legătură cu interesele economice în zonă ale Israelului?
- Noi nu spunem că a fost război civil sau că este războiul nostru. Noi spunem că este războiul altora pe teren libanez. Adică al Israelului, al Siriei, al Iranului și al altor interese, americane sau europene. Iar etniile și confesiunile libaneze sunt folosite drept combustibil.
- Ce “pronostic” dați acestui război?
- Nu știu ce se va înâmpla. Știu însă că nu e vorba de un război confesional, ci de un război de distrugere a Libanului. Israelul este cea mai mare putere militară din zonă și nu cred că se va mai opri. Numai intervenția americană poate pune capăt măcelului.
- Americanii au încercat și în Irak. Credeți că acolo au reușit?
- Nu știu, nu-mi dau seama, pentru că acolo încă nu s-a terminat.
- Ar putea armata oficială a Libanului să dezarmeze Hezbollahul, în condițiile în care jumătate din ea este alcătuită din membri ai Hezbollah?
- Nimeni nu poate dezarma Hezbollahul cu forța, pentru că Hezbollahul e făcut de libanezi. Ca să-i dezarmezi, trebuie să omori 30% din populația țării. Și chiar mai mult, pentru că la un bombardament mor și oameni care nu fac parte din Hezbollah.

“România s-a comportat impecabil”

- Cum se face că Hezbollah, care se consideră o organizație legitimă, apărătoare a unei cauze drepte, se află întotdeauna în zonele populate, transformându-le în ținte pentru tirurile și bombardamentele israeliene?
- Am răspuns deja. Hezbollah e făcut de libanezi. În fiecare casă din sudul Libanului se află cel puțin un membru sau un simpatizant. Hezbollah a greșit, poate, de data asta, strategic și tactic. Dar cum poți separa oamenii, cei care sunt pentru sau contra Hezbollah? Când cade o bombă, nu se mai face diferența dintre un musulman și un creștin sau un evreu. Moare toată lumea.
- Dacă toată populația Libanului, care nu va pleca nicăieri în timpul războiului, ar fi decimată, cine poartă vina?
- Toată lumea, începând cu Israelul, continuând cu Hezbollah și comunitatea internațională, care nu s-a implicat direct, ci a “conspirat” să fie măcel acolo. Și toți vor suporta consecințele.
- Ce ar fi putut să facă, efectiv, Organizația Națiunilor Unite?
- Puteau să facă multe. Puteau să intervină rapid, nu să lase oamenii să moară acolo.
- Cum s-a comportat România, vizavi de acest conflict?
- Impecabil. Chiar vreau să mulțumesc Președinției și autorităților românești, pentru sprijinul și rapiditatea cu care au intervenit să fie aduși în România cetățenii români care se aflau acolo și libanezii care au vrut să părăsească Libanul. Unii au venit fără viză și au primit viza la aeroport... A fost un gest omenesc din partea președintelui Băsescu, care a dus la salvarea multor vieți omenești.
(JURNALUL NATIONAL - Sâmbătă, 5.08.2006)