Omul care a scos la tablă țara întreagă

Profesorul Grigore Gheba scoate o culegere de matematică la 91 de ani

Cel mai cunoscut autor de culegeri de matematică din Romania, profesorul Grigore Gheba, așteaptă în aceste zile să-i apară o nouă lucrare, “"Teme fundamentale în studiul matematicii - Clasele IV-X”". Culegerea, prima pe care venerabilul profesor nu o testează mai întai pe elevii săi, are pe copertă “"Figura Gheba"”, model geometric ce a limpezit ani de-a randul mințile elevilor.
Într-o dimineață nehotărată de primăvară din anul al 91-lea al existenței sale, Grigore Gheba a făcut roată cu gandul peste întamplările ce-i umplu ființa: anii de școală, anii de război și de lagăr, două neveste, copiii, o iubire care l-a readus din morți, altele mai mici ce doar i-au reamintit că e în viață. Și culegerile de matematică, 34 la număr, tipărite în peste șase milioane de exemplare. Randurile de mai jos încearcă să recompună povestea profesorului Gheba. Omul care a scos la tablă țara întreagă.

Anii de școală

M-am întalnit cu profesorul - și generalul în retragere - Grigore Gheba în sufrageria casei sale din cartierul bucureștean Drumul Taberei și am împărțit pentru cateva ore aceeași masă acoperită cu sticlă sparta la unul dintre colțuri. Ne despărțea un mănunchi de poze. Războiul, matematica, femeile iubite. O viață.
“M-am nascut într-un sat de munte din județul Vrancea, se cheamă Poienița - Dumitrești, ca unul dintre cei șapte copii ai unei familii sărace. Mama mea, Maria, punea gaz în lampă doar sambăta și duminica, în restul săptămanii culegeam surcele ca să țin focul treaz în sobă și să pot face socoteli cu condeiul pe tăblița de piatră moale. Lucram dintr-o carte, “"1001 de probleme de matematică"” se numea, primită de la un unchi, inspector de matematică”, povestește profesorul Gheba.

Baiatul nu împlinise încă 12 ani cand știa pe dinafară cartea de probleme, starnind uimirea unchiului. La imboldul acestuia, într-o dimineață, Maria Gheba aruncă într-o traistă patru ouă fierte langă un pumn de mămăligă și, cu Grigore de mană, o luă peste dealuri, cale de 30 de kilometri pe jos, să-și dea feciorul la liceul din Rimnicu-Sărat. Ajunseră înainte de căderea soarelui, plini de praf și flămanzi.
Femeia începu să plangă fără să poată spune de ce. Îi agăță copilului traista pe umăr, făcu o cruce mare cu dreapta și-l împinse pe poarta școlii. Puiul de țăran intră într-un hohot de ras. Uniformele apretate din bănci se hilizeau de opincile lui. Se opriră doar cand directorul Gherda își slobozi glasul către nou-venit: "“Ce știi tu din matematici, băiete !?"”. "“Știu tot din cartea asta!"”, îndrăzni Grigore, scoțînd din traistă cărțulia de la uncheș. Peste clasă se lasă o tăcere curioasă. “"Ia scrie-mi tu pe tablă trei milionimi!”". Nou venitul apucă bucata de cretă și scrijeli cu zgomot ascuțit... 0,000.003. Gherda zambi, apăsă un buton și-n cateva clipe pe ușă se iți capul contabilului școlii. “"Îl iei pe țărănoiul ăsta, îl îmbraci la magazinul “Mireasa” și-l pui la internat.O să fie elevul școlii mele”".
Lui Grigore i-au trebuit trei săptămani să învețe să meargă în ghetele galbene cu toc de patru centimetri primite de la școală.

Prizonier la cotul Donului

Tanărul Gheba urmă apoi Școala de ofițeri în rezervă de la Bacău și obținu gradul de sublocotenent. Își amintește că a rămas concentrat permanent la Ramnicu-Sărat “pentru că nevestei colonelului Anastasescu, comandantul regimentului, îi placea cum dansa ofițerașul”. Știa ea, coloneasa, ceva, ceva, de vreme ce, tocmai în timpul unui bal, sublocotenentul a cucerit inima unei frumoase învățătoare, Lilica Popescu, care, în 1936, avea să-i devina soție. Războiul îl purtă pe sublocotenentul de artilerie Grigore Gheba în Transnistria, să lupte împotriva rușilor. Pe 3 noiembrie 1942 căzu prizonier la Cotul Donului. “"În vagonul meu aveam nouă morți și, în mijloc, o grămadă mare de excremente. Într-un alt vagon, cei rămași în viață tăiaseră fesele morților și le mancaseră. După ce am trecut prin trei lagare, dintr-un barbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem sa cantăresc 39 de kilograme".
Atunci a apărut îngerul vieții sale.”

Marusia, îngerul cu ochi albaștri

Era medicul lagărului, avea gradul de căpitan, era blondă cu ochi albaștri. O chema Marusia Anka. “"S-a așezat langă patul meu, plangeam, convins ca mai am cateva ore de trăit. M-a întrebat de ce plang, i-am răspuns că nu voi mai vedea niciodată țara. M-a mutat într-o altă cameră și s-a îngrozit de oasele mele cand m-a dezbrăcat să mă consulte. A revenit cu niște lapte și ouă. Nu mai văzusem de doi ani așa bunătățuri. Mai tarziu am aflat că erau din rația ei..."” Așa începu între cei doi o poveste de dragoste care continuă tot războiul. La îndemnul Marusiei, Grigore Gheba s-a înscris în Divizia "Tudor Vladimirescu" și a luptat împotriva nemților. A fost de două ori rănit și decorat de opt ori. În ciuda acestei evoluții, a avut relații tensionate cu cațiva conducători sovietici, accentuate imediat după război, cand, ca prefect, pentru scurt timp, al județului Ramnicu-Sărat, a fost acuzat de antisovietism. "“Am părăsit toate structurile și m-am înscris la Facultatea de Matematică din București. Nu mi s-a permis să acced la catedre înalte pentru că am refuzat să mă înscriu în partid".” În 1955, prima lui soție a murit, iar Gheba s-a recăsătorit doi ani mai tarziu cu Lucreția, care-i stă și astăzi alături.
Dintre culegerile care l-au făcut faimos, cea dintai a scris-o profesorul în 1958. Erau vremuri tulburi, cand învățămantul romanesc suferea de lipsa profesorilor calificați de matematică. “Foarte mulți învățători predau matematica după manuale pe care nici ei nu le prea înțelegeau. Fiind cooptat într-o brigadă de inspecție în școli, am constatat că profesorii necalificați făceau erori grosolane în rezolvarea unor probleme din manualul de matematică. La o astfel de vizită, făcută chiar în comuna mea natală, profesorii m-au rugat să le rezolv problemele din manual și să le trimit prin poștă soluțiile. Am lucrat două luni împreună cu soția, le-am multiplicat în 50 de exemplare și le-am expediat Inspectoratului-Școlar din Ramnicu-Sărat. Am primit apoi cereri din toată țara. Atunci am scos prima culegere în 350.000 de exemplare. S-au epuizat în cateva zile”. Nici una dintre culegerile care au urmat nu dădea greș pentru ca profesorul proba toate exercitiile cu elevii pe care îi avea acasă, la meditații. “Țin minte că, odată, la un concurs de matematică, din 18 caștigători, 16 erau pregătiți de mine. Aveam două serii pe zi, a cate 3-4 copii, nu acceptam mai mulți într-o serie pentru că nu era eficient. Mă sună și acum din America să-mi mulțumească foștii elevi.”

Culegerile, tiraj fabulos, șase milioane de exemplare

Gheba nu s-a sfiit niciodată să critice concepția manualelor școlare, fapt care i-a atras antipatia autorilor, dar și simpatia profesorilor din țară. El a avut inteligența pedagogică să împartă problemele pe tipuri de soluții, “"a ipotezelor", "a restului din rest", "a comparației”", lucru ce avut darul să facă algebra, dar mai ales geometria, punctul forte al lui Gheba, mult mai ușor de înțeles. În 1975, cand faima lui era la apogeu, ministrul Culturii și al Educației Suzanea Gadea a încercat să-i interzică să mai publice. La intervenția altor capi ai regimului, a lui Gogu Radulescu, în special, profesorul și-a putut continua munca. A publicat 34 de culegeri într-un tiraj total de peste șase milioane de exemplare. Cot la cot cu Gheba au lucrat Lucreția Gheba, actuala soție, și Carmina Gheba Dragomir, fiica adoptivă a cuplului. La 15 aprilie 2003, Editura Univers va scoate pe piață cea mai recentă dintre culegerile profesorului Gheba, că "“ultima"” nu îndrăznim să spunem. Profesorul e un pic emoționat. Nu mai are de ani buni copii la meditații și nu a probat pe ei, ca în atatea alte randuri, metodele de rezolvare. “"Dar n-am cum să dau greș, e experiența mea de-o viață acolo!”".

La plecare, îl întreb dacă mai știe ceva de căpitanul cu zulufi și ochi albaștri. Îmi spune, ușor șoptit, că în 1998, cu acordul soției și cu 340 de ruble în buzunar, a zburat la Moscova, să dea de urma îngerului. Cand a ajuns în fața blocului de pe Bulevardul Maxim Gorki, unde s-a petrecut o noapte din dragostea lor, i s-a oprit inima în loc. N-a mai găsit-o pe Marusia. A rămas la locul ei doar pădurea de molizi de la marginea Moscovei.

remus radu

2003