“Colonelul”




Culita Tarita stapineste peste 7.000 de suflete si 62.000 de hectare de pamint. Peste el, arendasul Insulei Mari a Brailei, multimilionar in dolari de pe urma afacerilor cu lemn si deputat PSD, domneste doar o batrinica adusa de spate.

Cind femeia zimbeste, zimbetul urca pina la ochii ei verzi de 84 de ani si chiar ceva mai sus, pina aproape de suvita de par alb de pe frunte. Toata ziua trebaluieste desculta prin ograda, zdrobind sub talpi agudele negre printre gainatul de giste. E mama lui Culita Tarita. Satenii ii spun “Colonelul”. “Nu, asta nu e o porecla, asa-i spunem noi si gata!”, zice primarul, constient ca o porecla ar putea ascunde si-un dram de ironie. Batrinica traieste in satul Iusca, comuna Bozieni, undeva la granita dintre judetele Neamt si Vaslui. Pe malul sting al Siretului, intr-un loc in care, chiar si dupa ce ploua, oamenii ramin saraci. Nu e legendara, precum alte mame, dar toti din sat ii dau ascultare.

“Delegatia”

Cind fruntasii comunei Bozieni, judetul Neamt, au nevoie de ajutorul celui mai puternic dintre fiii satului, Culita Tarita, nu cuteaza sa-l cheme ei insisi la telefon. Isi pun costumele de duminica, primarul indrazneste chiar o cravata portocalie, isi lustruiesc pantofii si se asteapta unul pe altul in fata casei primarului. Acolo compun “Delegatia”. “Delegatia” porneste prin colbul fierbinte care
urca pina spre sosetele albe si flausate ale satenilor. Pina la casa proaspat varuita a mamei lui Tarita sint vreo patru kilometri. La poarta bate, ca de obicei, primarul, Dorinel Grumazescu. Ca e mai inalt. Preotul se ridica pe virfuri, dar abia reuseste sa-si treaca peste gard potcapul. Nu vede cu el, asa ca se lasa pagubas. Primarul isi face vocea moale si o striga pe stapina casei peste gard. Dar nu-i spune “Colonelul”. O cheama “tanti Profira”. Batrina tocmai spala niste linguri de lemn, intr-un lighean de
plastic albastru. Are 18 oameni la curatat via si ii asezase la masa. Acum spala blidele dupa ei. Primarul incepe sa explice pricina, inca inainte de a i se deschide poarta, semn de fisticeala: “Am mai avea nevoie de niste caramizi pentru biserica din Iusca
sau de vreun camion de lemne pentru acoperisul dispensarului!”. “Colonelul” asculta si zimbetul ii urca iarasi pina la frunte, cuibarindu-se printre ridurile de sub suvita alba. Indeamna “Delegatia” sa o urmeze in casa. Taranii stiu ca tanti Profira va pune iarasi mina pe telefon.
Dupa sapte zile de cind primarul si-a pus cravata portocalie, un nor de praf inghiti satul. Doua TIR-uri zdrobeau in viteza pietrisul de pe ulita principala din Iusca. Masinile, fiecare dintre ele mai mare decit casa primarului Grumazescu, oprira in fata bisericii. Din burtile lor de metal, satenii au descarcat, de la amiaza pina dupa intorsul vacilor, doua dealuri de caramida.

“Asteptam un medic sa ne scoata maselele”

Cind l-am intilnit pe primarul Dorinel Grumazescu, omul se pregatea sa plece la moara cu niste saci de porumb. L-am intrebat daca “in comuna la el” s-a nascut Culita Tarita si daca am putea sa o intilnim pe mama miliardarului. Grumazescu ne raspunde ca el e primar de 12 ani si ca a pornit-o de jos, ca tehnician la CAP. Abia apoi ne explica unde o putem gasi pe mama lui Culita Tarita, in satul Iusca: “Noi, cind avem nevoie de ceva de la domnul Culita, mergem intii la ea... toti de aici ii spunem Colonelul.. .asa .. ca-i stie toti cei trei feciori de frica.. nu-l sunam noi, domnu’ Culita vede numarul si suna imediat inapoi, chit ca-i cu ministrii lui acolo sus la Bucuresti.. ne-a ajutat mult.. ne-a dat lemn pentru bisericile din Cuci, Bozieni, Craiesti si Iucsa, a trimis TIR-uri cu caramida, pentru biserici si dispensar, a dat sase calculatoare pentru scoala .. acum asteptam un medic, a vorbit 'mnealui cu directorul spitalului din Piatra si a promis ca ne trimite unul aici, macar sa ne scoata niste masele, ca de pus e tare complicat!”
La plecare, vrem sa-i facem o poza primarului. E imbracat in pantaloni scurti si in maiou, iar in picioare poarta slapi din plastic, albastri. Fuge in casa si iese dupa un minut cu o camasa cu mineci lungi, asta-i invelitoarea de sedinta. “Doar bust, doar bust, va rog!” si isi ascunde repede sub masa picioarele in slapi.

“Culita Tarita ar trebui sa faca o fabrica de sterileti!”

In drum spre satul unde locuieste “Colonelul”, intram intr-o circiuma. Patru tarani beau bere la juma’ de litru, iar unul, singurul asezat la o masa, bea vin cu suc de portocale. In locul asta o bere costa 7.000 de lei, iar 100 g de vodca, 2.500 de lei. Cu 46.000 de lei dam de baut la toata circiuma. Muste peste tot. Citeva, mai obraznice, fac naveta intre buza paharului cu vin si barul imbracat in faianta neagra. Abia cind zboara de pe faianta vezi cit sint de multe. Taranii se pling intruna ca n-au unde lucra.
Pe cel care bea vin indoit cu suc il cheama Neculai D. Burghelea. Are 11 copii. “Culita asta a fost mare gospodar de copil. Taica-su nu s-a dat la ceape, el si cu inca patru familii au rezistat si n-au intrat la colectiva. Acum ar fi bine sa construiasca aici in sat o fabrica de incaltaminte sau de pantaloni, sa dea de mincare la oameni...!” Aflam ca satele ce tin de Bozieni sint pline de familii cu multi copii: “Da, asa e la noi, alt Burghelea, I. Constantin, are 8 copii, Vasile Leahu are 7, Costache C. Morosanu are 14, da nici unu nu-i ca Ion Rusu, asta are 15 copii”. La bar serveste un baietan musculos si ras in cap. Si-a lasat doar un smoc in frunte, ca Ronaldo. Ii zice Dorinel Balau, 24 de ani, insurat, tata de fetita. Ride de cei cu multi copii: “Culita Tarita ar trebui sa faca astora o fabrica de sterileti, nu de pantofi!”. Taranii din circiuma nu-i arunca nici o privire. Incep iarasi sa se tinguie de saracie. Nu misca nici unul decit buzele, ca niste pesti aruncati pe uscat. Doar la citeva minute o data, cite unul mai taie cu berea
calea mustelor.

“Vindeam cite un stog de fin pe saptamina ca sa-l tiu la carte!”

“Asa am tras in jug toata viata sa-i vad oameni, iar ei m-au ascultat. Culita murea dupa scoala, tiu minte ca vindeam cite un stog de fin cind venea simbata de la facultate de la Iasi si ii dadeam cite 400 de lei ca sa-l pot tine la carte.... Asa a iesit inginer
agronom.. pina sa plece la armata a fost invatator aici in sat, ziua mergea la scoala, la copii, seara muncea pina noaptea tirziu pamintul sau ingrijea animalele... Nu era incurcaret cu fetele”. Tanti Profira are o fata si trei feciori: Maria, 63 ani, locuieste la Ploiesti, Gheorghe (59 de ani) tine o moara chiar la Bozieni, in satul Cuci, Constantin (56 de ani) incearca niste afaceri prin Roman, si Culita, mezinul, 50 de ani, proprietarul unui grup de firme cu o cifra de afaceri de 3.000 de miliarde de lei. Barbatul ei, Gheorghe, cel care nu s-a bagat la colectiva, s-a stins in “79. “Stiu ca-mi spune lumea Colonelul, da nu ma supara.. ma asculta si
acum toti copiii mei. Culita a invatat de la taica-su negustorie, cresteau si vindeau taurasi, miei , purcei. Nu mi-a iesit niciodata din vorba. Ultima data insa nu m-a ascultat, i-am spus, maica, sa nu ia Insula aia a Brailei, ca-si face multi dusmani!”
“Colonelul” are 22 de prajini de vie, un hectar si jumatate de porumb, unul de griu, 45 de prajini de lucerna, o vaca si doi porci.
Culita, feciorul miliardar, ar vrea sa n-o mai vada muncind la virsta asta. Dar “Colonelul” e de neinduplecat. A vindut anul trecut un vitel si i-a intins pielea pe gard si pe casa, in alb si albastru. “L-am dat la tirg si, cu banii de pe el, am varuit casa si gardul!”. Ne invita inauntru. Trei camere. Toate aproape burdusite de covoare si plapumi “tesute cu mina mea, iarna, cind coboara inghetul. Le fac pentru nepoti, dar si pentru mine, cind o veni sa ma ia Cel de Sus. Nu pot sta locului nici iarna, ca daca as sta poate m-ar lua mai degraba...”.
In bucataria batrinei, deasupra patului, sta agatat un afis de campanie electorala pentru Camera Deputatilor al lui Culita Tarita. Inramat in lemn. “L-a pus popa acolo si a zis sa-l las asa, la loc cu vedere!” Ei, daca asa a zis parintele...