agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2139 .



Lăcrimarul cu fustă (6)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Oana Engard ]

2005-01-14  |     | 



Doar el, (♂), putea să înjure, el, cu latura lui infernală cu tot.. Sau eu, femeia (♀), care lustruiește la ea din minut în minut. Nimic nu e mai util ca o unghie în strunga gurii. Și mai iau o gură de aer închis ca de cușetă. Tac de vreo două ceasuri. Nu am cum să fiu acolo. Iar acum n-am să mă văd vreodată apăsând pedala cu călcâiul, făcând echilibristică între geamul slinos și chiuveta forjată și nici n-am să mă imaginez femeie, încercând să-mi frânez jetul cot la cot cu zgâlțâitul WC-ului călător. Așa cum nimeni din trenul ăsta nu are cum să vadă șervețelul mentolat, mototolit și lipicios, căzut între șine. „Suntem de fapt niște orbi cu link-uri neuronale limitate” își repetă în sinea lui și preferă să se abțină, să redirecționeze presiunea, să nu facă ce fac toți (adică pietre la rinichi). Să fie deci o femeie timorată, să-i fie frică de cheia fixă în formă de fluture care s-ar putea bloca, de vertijiile și nodul care i-ar surveni din nou în gât din cauza unei claustrofobii și mai mari decât cea din propriul pat, inevitabil bandajat într-o bibliotecă cu funcție de etajeră, oglindă și dulap.
„Și la fel, după cum apa nu are formă stabilă, nici în război nu există condiții permanente. În consecință, cel care știe să câștige victoria, modificându-și tactica după situația inamicului, merită să fie divinizat. Din cele 5 elemente, nici unul nu predomină în mod constant, din cele patru anotimpuri nici unul nu durează veșnic; dintre zile, unele sunt lungi și altele scurte, iar luna crește și descrește. Un teren pe care armata nu poate să supraviețuiască decât luptându-se cu energia disperării se numește al morții”. (Puncte slabe și puncte tari)
Până una alta, Eaella, fie ea ♂ sau ♀ a urât tot timpul procedura cu necesitățile involuntare care te obligă și îți forțează vezica sau colonul atunci când ești pe drumuri, departe de propria ta budă. A te ușura în tren sau în avion i se pare în continuare o parafare a brevetelor de invenții concepute atât de sănătos și de parfumat pe lumea asta. Þi se se oferă toate condițiile pentru a mușca din civilizație însoțit fiind de permanenta grijă de a o duce mai departe în calitate de consumator (și dacă se poate și unul de bilete la clasa I). Ai unde să mănânci, să bei și să te caci. Ca bonus, mai ai parte și de câte o fițuică mediatică de ultimă oră, un radio cu sonorizări bârâite și o gogoașă caldă. Și, totul se reduce la a te relaxa sau cel mult a moțăi pe meterezele călduțe ale vieții. Când ai pus piciorul pe peron, te reconectezi, treptat și amorțit de-a binelea. Intri în priza pe care ai întrerupt-o de când ți-ai aruncat în valiza cadrilată în loc de cravată, o eșarfă, în loc de șosete negre, o pereche de ștrampi, în loc de față, o mască. Dar, cum ar spune, poate, Eduțu: Lumea s-a obișnuit cu asta. Ceva trebuie făcut! Atacat sub centură! Retravestit!
Nici punctele mele nu erau slabe, dar nici prea moi. Cele tari aveau un miros de glicerină și alifii unsuroase și pe alocuri întrețineau husa flască de sub centura scapulară. Nările se împielițau în respirația sacadată a trenului în urcare. Când a ieșit la țigară, și-a proptit buzele în rama metalică a geamului de parcă ar fi vrut să prizeze ceva mai mult decât aerul curentat și apoi leșinat al haltei de câmpie.
Pentru o secundă femeia ar deveni poetă în odaia mobilă cu miros de vagon. Îmbâcsit și cu gust înecăcios de cărbune amestecat cu tutun. Fiindcă ea vede din unghiul ei cum merg treburile. Când mai prost și când mai bine. În funcție de tunel. Tunelul, pe care îl așteaptă disperată pentru a se furișa la budă sperând frustrat că persoanele din compartiment vor fi mult mai nepăsătoare. Ea îl vede în mișcările lui dezamorsate de șuierături, de statura lui care-i înmoaie gleznele, de mișcarea scheletică a gâtului. Ce să mai încolo și încoace? Până la urmă ea îl vede un bărbat bine și pune punct, dar nu pe i. Deși știe că foarte multă lume nu ar fi de acord cu așa ceva. Îl observă cum caută din priviri localnicii zonei, cum înghite în sec imaginea țâșnitoarei din care se adapă lacome, cuva de sub fusta colorată de corturăreasă tânără, niște odrasle negricioase, proaspăt debarcate de controlor. E imaginea care o determină să realizeze că nu se mai poate abține. Că deși trenul e oprit în haltă, bărbatul pironit în țigară, genunchiul ei atins de un fel de curent electric, vezica, și ea - un burduf cu mișcări de acordeon, se ridică injectată de plictiseala rapace a ochilor butucănoasei, și iese. El crede că ea a ieși să fumeze. Îi zâmbește. Se vede că ar fi fost sigur de faptul că discuția, așa ca între călători, va surveni neașteptat și neobligat. Îi spune că ar fi fost mai bine să aleagă altă variantă fiindcă trenul ăsta merge într-un ritm de cules flori și plante medicinale și se mai și oprește în toate anonimele de halte. Ea îi răspunde cumva aprobator cu o grimasă, camuflând disperarea. Se simte obligată să îi șoptească cum că revine într-o secundă.
Dă colțul și țintește.
Învârte încuietoarea și respiră înghițit și pe jumătate, neușurată încă. Se așează ciucit sperând ca trenul să pornească naibii odată, dar aude ciocanul care lovește amenințător și din ce în ce mai aproape de roțile de sub toaletă. Vede parcă ochii inexpresivi ai salariatului C.F.R. care, cu meseria în mâna stângă, cu șapca albastră în dreapta, încovoiat până la buza șinei și cu fața băgată sub vagon, ar putea vedea într picioarele ei, ar striga la ea printre saboții de frână, ar face-o de râs. Apoi cum ea ar putea intra în pământ, ca o Ană Karenină premiată cu discul de aur al roții. Dar gândul că bărbatul care i-a lăsat cartea de vizită pe genunchiul la fel de stâng, ar auzi și ar afla cât de slabă de îngeri e femeia lui, cea ochită în tren, o făcea să înghețe.
Nu vrea nici în ruptul capului să se întâmple așa ceva. Începe să numere, concentrându-se asupra unor exerciții mentale greu de imaginat. Parcă îi scapă un pic. Din memorie. Își scoate pixul din buzunar și pe bucata șifonată de hârtie igienică scrie ca un psihopat:

Buzele mele ca două
Șine
De
Tren
îmi defigurează fiecare celulă călătoare
limba ta salivează în buricul meu
mă simt ca o gumă de mestecat

Zgomotul loviturilor în fierul forjat, îi aduc aminte de vocea bolnăvicioasă a îngrijitoarei unguroaice care îi spunea în loc de Simona, Simonia. Nu prea știu din ce motive fonetice și semitice făcea asta. Cât a fost mică n-a pârât-o nimănui. Cui ar fi putut povesti că guma topitoare nu face baloane. Unei babe cu perucă albă care își fixează proteza cu ciungă chinezească, decontând-o din buzunarul parintilor mei, sub pretextul că eu sunt marea consumatoare de topitoare. I-aș fi dat un lipici. Să își clătească gura în fiecare dimineață de mai. Luna în care eu am luat prima bătaie, cu bățul de biliard. Atunci am scăpat în pantaloni. Când palma peste ceafă a babetei, m-a aruncat în pat, și m-a rastignit cu bățul de biliard în propria mea nevinovăție, urlându-mi în creier:
- Iar ai înghițit-ooooo? Îți dau una peste cap de nu te vezi...Nu mai pupi tu topitoare chinezească, schlifosito! Io stau la coadă și tu o-nghiți... Þi-am luat-o să faci baloane, așa cum arată în ambalaj, ca să mai taci naibii din gura aia spurcată! Toată ziua dai din ea ca o mieliță, de parcă n-ai avea ce mânca și îmbrăca...
Acum, până la catastrofă nu mai era decât foarte puțin. Ciocanul lovea din plin în coarda ei sensibilă. Se aude mersul de pantof pe piatra colțuroasă. Simte silueta care îi depășește geamul. Mai sunt câțiva pași și gataaaa! Doar două lucruri are în cap, vobele cuiva și imaginea altcuiva:
1. „Și în acest mod simplu afli cât de fericit poți fii”
și
2. revoluția gratuită pe care o provoacă fotografia cu poeta cea grasă, stând ciucită în vană și urinând pentru publicul virtual
Trenul apucă de pleacă și tu rămâi neștearsă. Te vezi în oglinda roasă de reflexie. Te speli pe mâini de ochii lui. Doar de ochii lui. Speri să nu fie atât de nedestupat ca Iaksici, antimicrobian și antibacterian. Ieși și îi bagi în buzunarul de la cămașă bucățica de hârtie igienică. Îi sufli în ureche: Citește și reDÃ mai departe! Avea și el ceva pregătit pentru ea. O portocală pe care scrijelise cu o cheie numele lui: Grig. I-o strecură în mâna stângă lăsată pe culoar și îi șopti: „Gusturile sunt numai în număr de cinci, dar ele dau amestecuri atât de variate, încât este imposibil să le deguști pe toate.”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!