El iese din casa satul de rutina zilei de miercuri.Se plimba pe strazi ce ii trezesc amintiri din copilaria de mult apusa,sau pe strazi ce nu au nici o semnificatie pentru el.Este una din zilele mai putin fericite pentru el.Stie,pentru ca mai trecut prin astfel de zile,si stie ca numai timpul ii poate schimba starea asta.Asa ca nu se gandeste la cum sa devina fericit,sau alte subiecte cu ceva adancime.Pentru ca a trecut de mult peste faza asta.Singurele dati cand totusi se mai gandeste la lucruri filozofice,lucruri legate de spiritul omului,sunt intalnirile cu prietenii,dar de obicei astea sunt subiectele abordate cand plictiseala intra in scena.
Nu ,el se gandea la orasul lui.Observa tot si tot i se parea nou,frumos.Se uita cu multa atentie la orice detaliu
si astfel totul devenea fascinant.
Intr-un rastimp ajunge in fata unui local mai retras,dar foarte frumos aranjat.Era ca o vagauna sapata intre un plop -in dreapta- si o salcie -in stanga-.El nu era impresionat de tablou,probabil pentru ca il stia mai demult.
Deasupra geamului curat ce lasa sa se vada barul si vanzatorul,scria cu frunze (sculptate) "La racoare"
Mobilierul era tot din lemn.Mese rotunde si foarte joase(ca si tavanul),iar scaunelele erau de fapt buturugi.
Desi afara soarele stralucea mai puternic ca oricand, Acest lucru nu afecta cu nimic penumbra ce invaluia tot localul.Atmosfera era completata de muzica de pian acompaniata de o voce feminina in care regasesti candoarea mamei ce-si culca fiul cu un cantec vechi si linistit.
El intra.Desi nu se astepta sa gaseasca ceva in buzunare ,vede ca are bani pentru un ceai.Acum nu trebuie sa se simta putin stanjenit pentru ca sta la masa fara sa consume nimic.Muzica este cam trista,dar intr-un fel care il face sa simta bine,ca dupa o drama buna.Sentimentul acela de inexplicabila tristete si de bucurie in acelasi timp.
Isi ia ceaiul si se pune la o masa parca si mai intunecata ca celelalte.Ramane cuprins de magie un timp indelungat.Cand isi vine in fire ceaiul se racise de mult ,vecinii de la mesele alaturate se schimbasera,iar de afara nu mai venea lumina soarelui ci cea a lunii(fara explicatii).Se uita mai atent in jur sa vada daca gaseste pe cineva cunoscut care sa-l insoteasca acasa.
Isi plimba privirea si nu vazu pe nimeni.Starea de dinainte il cuprinsese din nou.Isi termina ceaiul (mereu isi termina bautura) si vru sa plece.Se ridica si ramase nemiscat.In fata vazu o fata,stand la o masuta goala.
Ea se uita in ochii lui cu un zambet pe fata.

(ajunge merg sa ma culc.)