agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-18 | |
În sala întunecoasă și largă, policandre firave aruncă o lumină slabă din brațele lor însetate. Fețele celor care poposesc aici sunt umbrite parțial, astfel încât orice gând mincinos sau orice urmă de timiditate pot fi înecate în mister. Sunt la o masă câțiva oameni care se roagă, în liniște, și se aud doar fragmente din ceea ce spun, ca o incantație păgână. O femeie frumoasă, stând relaxată într-un fotoliu, își aranjează buclele ce-i cad zglobii pe umerii albi. Câțiva bărbați joacă un joc ciudat de cărți, la o masă rotundă ce se rotește mereu. Cărțile lor se amestecă în virtutea inerției și nici nu știm de ce ei nu protestează pentru că nimeni nu-și mai poate controla norocul. Un bărbat înalt privește nemișcat spre o fereastră. De partea cealaltă un soare roșu apune pentru că îi luminează chipul ca un reflector în noapte. Un domn cărunt mângâie cu degete obosite fața de masă prea veche, frumos brodată, privind în gol, contemplând parcă o grădină de nisip imaginară. I se disting doar degetele mâinii și barba. Mai departe, în picioare, un bărbat cu papion fredonează o melodie și zâmbește galeș fixând gâtul de gazelă, văzut din spate, al unei femei gingașe, cu coc, ce bea liniștită dintr-un pahar de cristal, la una dintre mese. Un copil doarme adânc într-un leagăn, în timp ce mama sa împrăștie alături petale de trandafir. Într-un colț al salonului, un soldat fumează nervos. Din țigara lui nu iese nici o dâră de fum. Trei femei, îmbrăcate în alb, dansează pe o muzică inexistentă și mișcările lor sunt mult prea dramatice pentru a interesa pe cineva. Nimeni nu le observă. Deodată lumina se stinge. Nu mai distingem nimic. Când, brusc, se reaprinde, sala de bal este goală. Nici o urmă de mobilier sau de ființă. Doar pe jos sunt petale de trandafir.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate