casiera | taximetristul | studentul | sinucigasa


............

Când viața hotărăște ce cărare alege pentru tine, nu contează ceasul și nici locul în care te naști, nu contează dacă mama ta te-a dorit sau ești doar întâmplare, nu contează ce stea strălucește deasupra căsuței și nici direcția în care vântul răsucește frunzele plopilor de lângă drum.
Și dacă vreodată te abați de la acest drum, pentru că undeva sus, cineva poate și-a tras sufletul și a închis ochii pentru o secundă, fi fără teamă, o mână nevăzută te va bate pe umăr și îți va arăta calea, te va ajuta să părăsești drumul rătăcirilor.

1.

De aproape două ore uitase unde se afla, uitase până și de gândurile ei obosite, mirajul imaginilor de pe ecran o amețise, mai mult, o îmbătase, îi amorțiseră mâinile și picioarele de nemișcare. Câtă viață acolo în pasiunea femeii de pe ecran pentru acel bărbat straniu. Sunt prea bătrână să mai visez la așa ceva. Dragostea e pentru codanele zvelte, pentru cei care se sărutau acolo pe rândurile din spate, pentru trupuri tinere și inimi neridate. Nu pentru cele ca mine, își privi mâinile îmbătrânite, nu mai avea de mult curaj să se uite cu adevărat la ea în oglindă. Și totuși nu vroia să se smulgă de pe scaun dar trebuia. Genericul curgea pe ecran, știa că în doar câteva secunde vor aprinde luminile și va trebui să se întoarcă la viața ei măruntă de femeie măruntă, de casieră măruntă cu zile goale și asemeni, cu zile fără pic de bucurie. Pierduse totul de mult, scăpase de atâta timp frâiele vieții din mână. Se simțea o străină în propria viață. Sunt prea obosită. Azi o să iau un taxi. Nu stătea prea departe dar picioarele nu o ascultau.
La ieșire, spre norocul ei, se afla parcat un taxi. Sper să nu îmi ia mult, la cum arăta taxiul sigur nu dădea drumul la aparatul de marcat. Șoferul îi făcu semn că vine imediat.
Bucuros că mai ajunge acasă și cu niște bani, Pavel îi deschise ușa mașinii și o pofti vesel înăuntru. Turuia într-una, euforic ca după fiecare film, îi plăcea femeia asta, o văzuse și în sală, era atât de absorbită că putuse să o examineze în liniște, părea de treabă și domoală, uite acum îi smulsese și un zâmbet.
-Dumneata ai fi obosită și eu tot bat câmpii.
-Nu vă faceți probleme.
-Vă las aici ?
Acum nici să se dea jos din taxi nu avea putere. Scoase portofelul să plătească
-Știți, azi e o zi altfel. Nu vă iau banii dacă acceptați să bem o cafea împreună. Doar atât.
Zâmbea larg și senin. De ce nu ?. Un strain plăcut, o cafea, o seară.

Se așezară la masă, mai întâi stânjeniți, dar Pavel începu să vorbească. Normal că despre filmele lui iubite…și nu se mai opri.

Noaptea îi învăluia acum rotund.






2.

Marc începu să se cam foiască. Îl plictisea filmul. Dar nu se îndura să se ridice. Ar fi băut o bere, dar de data asta fără prietenii lui săriți. În liniște, doar el, egoist. Știa că nu e bine să bei singur , dar așa simțea. Nu ajunge el alcoolic dintr-o bere.
Își aruncă ochii prin sală. La câteva scaune de el era o fată. Nefiresc de nemișcată. Îi privi profilul frumos și își dădu seama că plânge. Ce naiba, filmul nu era chiar atât de bun încât să merite să plângi. Ba dimpotrivă.
Și nici măcar nu își ștergea lacrimile. Curgeau libere pe obraz. Se căută de șervețele. Draci, că nu avea nimic prin buzunare. Și era și frumoasă.
Dar cum ar fi să o întrebe de ce plângi, ai ochi atât de frumoși, e păcat să îi strici în felul ăsta? Ce banal, ar fi vrut să o agațe într-un mod mai inteligent de atât.
La ieșirea din cinema, Marc ezită. Nu știa unde să meargă. Într-un bar sau să treacă pe la sor’sa ?
Ploaia se oprise și deși seara începea să coboare, zări pe o bancă de alături o siluetă chemuita. Era ea.
De data asta nu mai stătu pe gânduri.
-De ce plângi ?
-Ce îți pasă ție ?
Îl privi cu ochi nefiresc de albaștri
-Ce îți pasă ție ?
Îi luă mâna. Ea nu se împotrivi. Își plimbă arătătorul pe linia vieții. Avea degete lungi și reci.
-Uite vezi? În punctul ăsta începe mie să îmi pese. Vino să bem o cafea împreună. Doar o cafea. Nu îți cer decât să mă lași să îți încălzesc palmele și apoi am să te las să pleci.

Într-o cafenea, doi tineri se țineau de mână și sorbeau încet din cești, fără vorbe. Doar priviri.

Noaptea îi învăluia la fel de rotund.