III

Iubitii Diavolului

Sunt ca un Dumnezeu
care se stinge fara cunostinta
Iar tu refuzi, refuzi sa ma conjuri;
sa te conjur...

Se trezise din nou alaturi de Karo. Erau inca unul in bratele celuilalt, in timp ce Eter lipsea. Ce Il facea oare pe El sa plece de fiecare data si sa nu ramana alaturi de ei? Se intoarse usor catre el si il saruta usor pe buze.
- Ma trezisem de mult, dar nu am vrut sa plec. Dormeai atat de dulce, incat nu am vrut sa ma misc. Te-as fi trezit si nu puteam sa fac asta.
- De ce pleaca de fiecare data asa, fara sa se faca simtit? De ce nu ramane cu noi pana cand rasar luminile acestei lumi?
- Karin, acest lucru ti-l va impartasi si tie asa cum mi l-a impartasit si mie, la timpul potrivit. Nu am voie sa iti spun. Dar hai, azi vom vizita Eteriana iar apoi te voi duce si pe taramul celalalt, cel al Lui. E ultimul pe care va trebui sa il cunosti.
Se ridicara din pat, iar sala se schimba din nou devenind acum un fel de camera de zi. Erau deja imbracati, iar masa de dimineata nu mai aparuse de data aceasta. Ciudat, dar nu mai simtea foamea. Isi aduse aminte ca devenise inger si intelese de ce. Se debarasa din nou de trupul material, la fel facu si Karo, iar apoi il urma prin oras.
Vazu o multime de spirite ce capatau in orasul acesta o usoara forma materiala, care se plimbau pe strazi si prin parcurile de lumini ale orasului, parand sa nu aiba nicio grija. Aproape ca o uimea linistea acelui loc, desi in jurul acelui oras imens ardeau focuri imense, dar a caror caldura nu era insa simtita de loc. Cum reusise are ca creeze lumea aceea? Zbura simtind ca nu exista limite, zbura inainte si inapoi pe tot cuprinsul Eterianei, urmarita de Karo, zbura deasupa flacarilor si pana jos aproape de rauirle de lava ce curgeau la poalele abisalului centru al acelei enorme cetati. Dar cunostea deja totul. Natura sa de inger ii spunea totul despre locul acela, despre frumusetile si apoi despre anumite lucruri a caror existenta nu putea decat sa o simta, fara a avea certitundinea lor.
Se indrapta apoi catre palat. Si catre poarta ce duca in lumea Lui. Cu primul pas facut alaturi de Karo, privirea ii ramase uimita, si se opri parca inghetata de tot ceea ce vedea. Un palat intrag ridicat numai si numai din apa, transparent, si pazit numai de ingeri aripi argintii enorme si de o frumuseste pe care nu ar fi banuit-o niciodata. Si ea era un astfel de inger, dar niciodata in acea mica perioada de cand devenise unul dintre ei nu observase frumusestea lor. Cobora cele opt nivele ale palatului trecand cat mai lin, in asa fel incat sa nu ii scape nimic din frumusetea acelui loc. Gravuri in peretii ce erau de apa, fide de apa ce treceau de la un perete la altul, candelabre ce pareau de cristal, dar erau tot din apa in cea mai pura forma si care emanau o lumina aproape oribitoare.
La fiecare nivel descoperea cate o usa catre o alta lume si era inde-ajuns sa puna piciorul in pragul fiecarei lumi sa afle o mare parte din secretele lumii de dupa ea. Insa la ultima usa ingheta. Nimic din ce fira de inger ii spunea nu putea explica inghetul si frica ce o napadise cand pasise peste pragul acelei lumi. Era Iadul? Nu! Locul acela nu avea cum sa existe. Lumea aceea era un abis. Si oare de ce fusese creata?
- Pentru a putea pedepsi orice razvratire. Karo iti poate raspunde.
Era El. Se misca lin spre ea emanand o caldura imensa ce o determina sa uite complet de sentimentele trezite de lumea aceea. Se intoarse spre Karo, iar acesta o lua de mana. Aproape instantaneu vazu perioada ce parea si fie infinita in care Eter il inchisese in temnita aceea pentru ceea ce el ii facuse ei. Teama, deziluzia, dorinta de a dispare, durere insuportabila a frigului, iar apoi fiintele acelea existente acolo... ce bine ca nu puteau iesi din taramul acela...
- Taramul acesta nu a fost niciodata numit si nici fiintele din el, iar curand nu va mai fi nevoie de el... Va disparea fara ca cineva sa simta vreun pic de durere sau de fericire.
O luara apoi amandoi si o dusera in afara palatului unde ramase si mai uimita. Un deal imens se revarsa de la baza palatului plin de case de cristal ce pareau a fi transparente, dar de fapt nu se puitea vedea inauntru. Imediat natura angelica ii spuse ca de fapt cristalul acela reflecta partea opusa a caselor din punctul din care priveai. La poalele dealului se desluseau insule imense de apa, deasupra caora se gaseau case aeriene, iar si mai incolo de acestea se vedeau alte dealuri imense pline de un alt fel de locuinte (pareau sa nu aiba acoperis, si erau si mai joase decat celelalte), locuintele „acvatice”.
Isi relua forma materiala, ceea ce facura si ei, aopi porni pe dunul din drumurile ce se deschidea de la palat catre poalele dealului. Dar dupa cativa pasi isi dadu seama ca se afunda in apa. Era un parau ce traversa drumul, dar nu putea fi vazut prea usor pentru ca avea aceea si culoare cu drumul iar apoi era atat de lin incat nu putea fi zarit. El zambi si ii spuse ca in curand se va obisnui si cu acelea si le va deslusi usor. Dupa ce merse inca putin totul incepu sa se desluseasca. Fiece case era de apa, iar de pe fiecare colt al ei curgeau suvoaie aproape invizibile ce se rasfrangeau la poalele caselor, formand apoi alte suvoaie catre poalele dealului.
- E Raiul, daca poate fi numit asa. Orasul acesta l-am construit primul, inainte de a-l crea pe Eter. Fiece lucru isi are menirea lui, Karin, asa cum si voi doi va veti avea menirea destul de curand. E singurul lucru ce a ramas si il precede pe Eter.
Trecad la forma angelica Karin isi lua zborul. Vazut de sus orasul arata ca o nestemata uriasa. Nu exista soare si nici alta sursa de lumina, dar simti cum lumina era emanata de alte forte ce isi pierdeau periodic puterile si tot periodic si le recapatau. Intregul oras era cuprins de o imaginara forfota. Ingerii se plimbau printre celelalte existente, veghind si emanad caldura si dragostea cu care intreagul oras se hranea.
Zbura mai departe catre marginile orasului. Existau oare? Karo zbura dupa ea in timp ce El se lasa purtat catre alte meleaguri. Ajunse la casele acvatice, iar acolo desoperi un alt gen de existente. Aratau asemeni ingerilor dar pareau a fi cu totul altceva. Fiinte al caror par era negru ca abanosul, iar aripile mult mai mari si mai inchise la culoare. Apropiindu-se de ele, vazu ca acestea nu aveau pene ca cele ale ingerilor ci erau facute parca dintr-o mazga de culoare cenusie, iar mainile le erau caracteritate de niste gheare lungi si negre. Desi atat de disgratiosi de la departare, Karin fu captivata de frumusetea lor atunci cand erau priviti de aproape. Erau primele existente create de El, erau si se numeau Lordii...
Se ridica din nou catre ceea ce parea a fi cerul si vazu ca unul din Lordi isi luase si el zborul, trecand pe langa ei fara nicio problema datorita aripilor mult mai mari. Ajunse la o inaltime mult mai mare unde Karin il putea vedea doar datorita naturii angelice, se opri pentru cateva clipe iar apoi incepu sa cada inert. Trupul ii deveni din ce in ce mai transparent pana ce aproape de ei disparu. Karin intelese aproape instantaneu ca avea sa fie ultima oara cand avea sa vada existenta aceea. Murise, iar gandul ca acel Lord murise devenise mai mult decat siguranta.
- Si ingerii mor, Karin.
Era vocea lui Karo, care acum o prinsese, pentru ca ea aproape ca isi dause drumul in gol. Ce se intamplase de fapt cu ea? De ce cazuse si ea dintr-o data la fel ca si acel Lord?
- Si ingerii e sting, nici ei nu sunt nemuritori, la fel cum nici Ei doi nu sunt nemuritori.
Ceea ce spunea Karo, ea intelesese cateva clipe mai inainte cand privise Lordul acela, cand si ea ca si acea existenta isi incepuse caderea. Totul avea sa se destrame odata cu moartea Lor. A celor doi. Si atunci pentru ce creasera? Pentru ce creasera acea lume daca dupa moartea lor nu va mai exista nimic? Nimic!
O imensa furie o lovi, fara sa isi dea seama. Isi luas zborul catre inaltimi, inaltandu-se cu o viteza uimitoare. De ce? De ce creasera lumea acceea daca la moartea lor nu avea sa ramana nimic. De ce!? Aripile incepusera sa o doara. Oare ajunsese mai sus decat reusise sa se inalte Lordul? Ingerul acela primordial, pe care El nu dorise sa aiba acelasi chip cu al Sau. De ce o dureau aripile? Era logic; niciun inger nu ajunsese atat de sus, atat de aproape de bezna aceea. Auzea din urma strigatele lui Karo, dar nu vroia sa priveasca inapoi. Iar bezna devenea din ce in ce mai larga si mai adanca. Pata aceea de intuneric ce se deschidea deasupra inaltimilor. Oare El era constient de ea? Mai sus, mai sus... Era intuneric, iar ea continua sa se inalte. Aripile o dureau enorm, simtea nevoia sa le rupa si sa le lase si pe ele in urma, dar stia ca nu e posibil. Mai sus, mai sus, o picatura de lumina se ivi in drumul ei, in mijlocul acele pete de intuneric, care acum o cuprinsese total. Iar lumina devenea din ce in ce mai tare. Se simtea de parca cineva ar fi crestat-o cu mii de cutite; cum era posibil ca ingerii sa simta durerea? Dar daca ingerii mureau de ce sa nu simta si durerea? Punctul de lumina devenise acum o pata, si continua sa se mareasca pe masura ce ea se inalta spre el. Pe Karo nu il mai auzise de mult, iar cand indrasnise sa priveasca, in sfarsit, in jos dedesubt era aceasi bezna ca si deasupra-i. Oare unde era?

Se trezi apoi ridicandu-se din apele orasului Sau. Lumina aceea. Tot zborul acela o ducea in acelasi loc. Taramul Lui. Cum putuse sa creada altceva? Cum putuse sa creada ca mai putea exista altceva? Si totusi acest lucru il simtise acolo sus, dar poate ca nu alese drumul bun, iar acumera damnata acolo pe taramul Lui. Karo era langa ea, privind-o uimit. O vazuse urcand iar acum intorcandu-se din adancurile orasului, si inaltandu-se din nou pana la el.
- Ai descoperit nescaparea...
Era din nou El, iar alaturi il avea pe Eter.
- Locul creat de... Mine.
- Nu! Nu l-ai creat Tu! Am simtit existenta a ceva mult mai puternic acolo sus.
- Pacat ca nu crezi copila, ve crede mai tarziu... Si totusi, esti singura care a reusit sa traversese lumea in felul asta, singura in afara de Noi si de Arhangheli. Dar am uitat, si voi doi sunteti Arhangheli; cei mai mari si mai puternici dintre ingeri. Si totusi pana si Cei Batrani au avut mai mult de furca decat tine. Poate pentru ca ei nu erau atat de speriati de inexistenta precum esti tu, Karin.
- Refuz sa cred. Am simtit ca era cineva, ceva acolo... In intunericul acela.
- Uiti ingere, ca eu am creat lumea aceasta, si ca nimeni nu era aici inaintea mea!
Vocea tunatoare, a Lui o sperie de data aceasta. Era pentru prima oara cand El, Creatorul, ii vorbea cu o voce mult mai puternica decat vocea aceea calda pe care o folosea de fiecare data. Si, da, El era creatorul acelei lumi. Nu mai era nimeni sau nimic inainte de el; oare ce simtise acolo, in intunericul acela? Raspunsul nu veni din partea nimanui. Poate ca nu era pregatita sa afle, poate ca... poate ca i se paruse.
Isi dadu din nou drumul in lacul de sub ea, capatandu-si forma materiala. In cadere hainele ii disparura. Era o desfatara totala apa aceea, atat de fina si de placuta, atat de cald si de invioratoare pentru un trup material... Alaturi de ea veni si Karo, dupa incuviintarea celor Doi. Stia acum ca exista si ceea ce ii paruse doar o probabilitate la inceput. Existau si ingeri ce se razvratisera. Era poate de intele, in afara de lumea din care ea venea, celelalte lumi pareau perfecte. Poate ca aveau fiecare defectele lor, dar erau atat de invizibile! De ce crease El toate lumile acelea intr-o maniera atat de perfecta, iar Universul il crease atat de instabil, de imperfect. Raspunl paru sa vina tot din inauntrul ei. Universul era singura creatie care continua sa se creeze pe ea insusi, o creatia continuand se se creeze pe sine in maniea haotica, dar atat de frumoasa. Nu o mira faptul ca ingerii s-ar fi putut indragosti de acea lume. Era totusi cea mai frumoasa dintre toate.
Cea de-a zecea lume creata de El, Universul parea a fi un glob de cristal a carui structura se modifica constant. Totul era lasat in voia hazardului, dupa niste legi atat de simple pentru o existenta spirituala precum ceea ce ea devenise si totusi atat de chinuitoare se atat de greu de descoperit pentru cei ce traiau in intrriorul acelei lumi. Materia creand materie, viata... Si totul atat de imprevizibil. Era totusi imposibil ca El sa nu cunoasca totul legat de acea lume, ceea ce urma sa se intample. Era imposibil ca El sa nu simta fiecare atom, fiecare fir de materie ce exista in univers, era imposibil ca El sa nu cunoasca in totalitate o lume pe care El o crease alaturi de Eter. Era imposibil ca Ei, sa nu fie capabili de a cunoaste intregul Univers fara nici o limita in capacitatea lor de a cunoaste, de a vedea.

Inca se mai desfata in apa aceea, cand Ei venira catre ea.
- A sosit timpul, copii.
Erau vorbele Lui si numai ale Lui. Eter era in spatele Lui privind in gol. Sosise timpul. Tipul ca ei doi sa dispara. Avea cumva vreun sens acea intreaga parte a lumii?
- A sosit timpul sa va cedam puterile Noastre! Fiti binecuvantati, fiti intelepti, caci din clipa aceasta aveti puterea Creatorilor celor zece Lumi.
Fara nici un alt element, Karin simti un fior enorm in tor trupul. Observa ca fara se vrea devenise din nou existenta spirituala. Simti cum tot cea ar fi vrut sa stie despre oricare din cele zece Lumi stia pe loc, avea raspuns pentru absolut orice, chiar si pentru momentul in care Cei Doi isi vor lua adio de la ceea ce ei creasera cu atat sarg.
- Credeam si inca credem ca opera noastra a constat in puterile noastre si va dainui odata cu puterile noastre. Dar si ingerii mor, iar noi suntem ingeri... Si ne-a sosit timpul.
Se aruncara amandoi in inaltimi, urcand cu o viteza uimitoare pana ce nu mai putura fi vazuti decat datorita naturii angelice. Se oprira paralizati parca, insa numai pentru cateva clipe, iar apoi incepura sa cada din ce in ce mai repede. Disparura complet mult prea sus, iar cei doi ce priveau de jos, de deasupra lacului se cutremurara. Lacrimi pure si cat se poate de materiale izbucnira din exitenta spirituala a Karinei.
- De ce...
Dar continuarea intrebarii nu mai capata viata. Intelese sacrificiul lor pentur dainuirea operei pe care o creasera. Pleca spre palatul de apa de pe deal, dar si sub forma angelica pasii ii pareau mai grei ca niciodata. Eter disparuse, cea a carui amanta fusese disparuse pentru totdeauna. Intelese apoi ca ei doi fusesera alesi de mult cu scopul acesta, iar dragostea ce o purtau pentru cei disparuti era pura si fara pic regret. Disparusera pentru ca lumea pe care o lasasera in urma sa dainuiasca, isi lasasera puterile Lor, tocmai pentru ca ceea ce creasera sa nu se piarda.

Isi salta aripile pornid spre Rai. Lumea ingerilor si a Arhangelilor. Ii gasisera pe toti mai intristati si mai ndurerati ca niciodata. Simtisera disparitia Creatorilor lor, iar durerea ii coplesise. Se mirau inca de ce mai existau, iar raspunsul venise odata cu aparitia celor Doi. Cei mai puternici zambira, desi indurerati de pierderea creatorilor primordiali, se apropiara incepand sa ingane unul din imnurile vechi de la crearea Universului, cantat ultima oara dupa crearea Eterianei.
Karin cazu ingenunchi la picioarele lor, in timp ce Karo ramase nemiscat in fata lor. Cata daruire puteau avea acestia, acum, in clipele acelea atat de grele pentru ei. Pacat. Pacat de durerea lor, ce nu avea sa dispara vreodata.

Simti inca o data existenta aceea, in acelasi intuneric pe care atunci, desupa lacului din lumea Lui. Nu stia ce cauta acolo din nou; Karo vizita Eteriana, si Universul. Ea vroise sa mai mearga o data in Evania, iar acum se afla din nou atat de sus, iar acum se oprise in intunericul acela. Oare pe El il durusera aripile cand traversase lumea aceea? Pe ea nu o dureau deloc acum, desi ultima oara simtise cum fiecare pana tragea in jos, iar aripile o dureau de parca cineva ar fi vrut sa i le smulga.
Nu era nimeni. Nu era nimic. Totul era vid, liniste, gol. Un gol imens pe care acum il cunostea cu tot ceea ce fusese creat el. Toate cele noua lumi isi continuau existenta.

Karo aparuse speriat langa ea. Tremura tot. Universul, lumea aceea imensa, locul material incepuse sa se clatine. Un imens vid il cuprindea din ce in ce mai mult. Incercara amadoi sa lupte, iar naturile anglilce pareau sa incetineasca inaintarea intunericului, dar pentru cat timp? Apoi un al fulger ii lovi. Fiintele din lumea aceea intunecata navalisera in Evania. Lumea lor se prabusea fara nici o cale de intoarcere.

Venira ingeri din cer inganad cantece disperate, caci toti cei din Rai incepusera sa devina transparenti si sa dispara rand pe rand. Incepusera cu Arhanghelii, iar apoi cu cei mai batrani si cu cei foarte tineri. Dar Ei stiau deja lucrul acesta. Toate lumile incepusera sa se destrame, iar daca ceilalti nu banuiau, ei aflasera cauza datorita puterilor pe care acum le detineau.

Nu mai ramasese decat o insula din ceea ce fusese o data Raiul. Vazura de acolo cum Universul se stinsese sub prabusirea intunericului, cum Eteriana arsese din temelii, iar apoi devenise nimic altceva decat un alt gol, cum toate celelalte cinci lumi disparusera in doar cateva clipe; iar apoi Evania. Cea mai veche si cea mai frumoasa dintre cele noua lumi se prabusise in abis. Mai ramasese o parte din Rai care inca mai dainuia din taramul ce fusese odata. Cativa ingeri mai erau in jurul lor; intelesesera deja ce se intamplase.
Nu puterea Lor facea ca lumile, cratiile Lor sa dainuiasca, ci esenta Lor, iar aceasta disparuse odata cu ei.

Vocea ce o strigase fara pic de vlaga fusese a lui Karo. A disparut si el in bratele ei, in timpul unui ultim sarut. Ce rost avea sa il mai chinuie? Sa il mai tina alaturi de ea cu puterile ei. Avea sa dispara si ea curand... Incepu sa isi vada mainile devenid transparente, si curand tot trupul ii devenise astfel.

Cu o clipa inainte se dispara simti din nou fiorul acela din timpul ascensiunii prin intunericul cerului Evaniei.

„Blestemata fii existenta ce I-ai creat si apoi I-ai lasat sa dispara. Ce fel de Creator esti tu, caci primordialul nu a fost El si nici Tu nu esti nu-i asa? Suntem doar o alta lume care se stinge, nefiind putenici sa vedem mai departe decat ne este permis. Blestemata fii pentru tot ce fiecare din existentele din lumea asta a iubit...”
*
* *

„Sa cheme cineva o ambulanta!” se auzise un tipat pe holul facultatii, dar ea se trezise deja.
- Du-ma acasa, te rog.
Fura singurele cuvinte pe care reusi sa le rosteasca, realizand unde se afla si ce se intamplase.