Linia erotica


De câteva zile directorul fabricii, domnul Rădoi, nu putea fi calmat de nimeni. Se zvonea că e pe cale de a-l da afară pe contabilul șef, domnu Stănoiu, ba chiar că și alții din conducere sunt amenințați, unii dădeau ca sigură o vizită a investitorului străin, ceea ce însemna că nici conducătorul unității nu e prea sigur pe poziție …
Omul care dădea bucuros informații era portarul de noapte, nea Vasile. Atunci când era interpelat pe stradă, omul privea cu atenție în jur, să nu se lase surprins de careva din conducere, apoi își deșerta sacul cu noutăți:
- Domle, ie sigur! Careva a băgatără mâna până la cot, domle! Păi dacă-ți spui! Unii zice că contabilu, da ieu nu crez. Vrei să-ți spui? (ajuns în acest punct, nea Vasile mai arunca o privire prudentă în jur) domle, sigur ie acela dă la personală! Păi, ce, mai vine careva seara la fabrică? Da’ acesta vine, domle, că s-a certatără cu muierea și-l dă afară dîn casă. De, săracu! Îi trebui muiere tânără?

*

O parte din mister a fost dezlegat în ședința consiliului de administrație. Cu o figură neagră de supărare, Rădoi anunță:
- Avem de plătit cam mult telefonul luna asta, fir-ar să fie … vreo cincizeci de milioane pentru servicii speciale … domnu Stănoiu, ia spune dumneata!
Contabilul explică:
- Ce să ne mai ascundem după degete, domnilor! Cineva a vorbit câteva ore la linia erotică. A vorbit de cincizeci de milioane.
- Dacă-mi dați voie, interveni domnul Volbură, juristul firmei, sunt de părere că o astfel de faptă, pe care aș îndrăzni să o numesc pe-nală, nu poate rămâne nepedepsită. Propun ca vinovatul să fie pus să plătească paguba și apoi să fie sancționat. E-xem-plar! sublinie omul legii.
- De acord cu dumneata, domnule Volbură, răspunse directorul. Uite, tot ești dumneata specialist în chestii cu penalele și astea, ia să te ocupi de găsirea ticălosului!
Juristul, surprins, dădu să mai spună ceva, cum ar fi că mai potrivite ar fi organele abilitate de cercetare ale statului, dar, observând privirea dură a directorului, renunță. Se așeză, iar prin gestul pe care îl schiță vru, parcă, să asigure pe toate lumea că treaba e ca și rezolvată.

*

Ancheta, de fapt, începuse deja la inițiativa contabilului șef. Acesta obținuse de la Romtelecom un desfășurător al tuturor convorbirilor efectuate de la postul telefonic cu numărul … Juristul o citi cu atenție; într-adevăr, la numere apelate apărea un 8989 …, cu o frecvență constantă: la fiecare două zile, adică nopți, de la orele 23 la 3. Volbură râse satisfăcut:
- Nu-mi rămâne decât să verific cine a lucrat în toate nopțile astea, și al meu e!

*

Prima victimă fu, desigur, domnul Cernat, șeful cadrelor. Interogatoriul fu deosebit de dur, iar învinuitul nu putu nega că își petrece multe nopți în fabrică:
- Da, dom’ jurist, așa e. Aproape în fiecare seară dorm la birou, că am necazuri acasă … mă cam cert cu soția.
- Haideți, domnule Cernat, sunteți om în toată firea! Se poate să dați telefon la erotica aia?!
- Ce erotică, dom’ jurist? Doamne ferește, eu fug de-acasă ca să scap de nevastă-mea, că nu mai pot face față, iar dumneata crezi că îmi trebuie alte alea?
- De, domnule, mata ești primul suspect. Cineva dă noaptea telefoane din fabrică, iar dumneata ești tot timpul pe-aici. Vezi că te-am descoperit?
- Dom’ jurist, eu văd că aveți un fix. Cum, Doamne iartă-mă să dau eu telefoane, când eu nici măcar nu am telefon în biroul meu? Iar toate celelalte birouri sunt încuiate în afara orelor de program.
- N-ai tele … Cum n-ai? De ce n-ai?, se bâlbâi, derutat, Volbură.
- Păi n-am, domne, că mi l-a luat anul trecut, când au angajat-o la registratură pe nepoata prefectului. L-au pus la ea, că e mai tânără.

*

După ieșirea lui Cernat, juristul se lăsă să cadă pe fotoliu. Avea dreptate omul, cum era să folosească un telefon la care nu avea acces? Trebuia găsit un alt suspect, o altă cale de rezolvare a enigmei. Trebuia verificat la centrala unității de la ce interior se vorbea noaptea.

*

Centralista ridică din umeri:
- Păi de unde să vă spun eu, dom’ jurist? Ziua știu precis cine cu cine și ce vorbește, că doar asta mi-e meseria. Pot să vă spun când a născut sora lu madam Popescu, sau cât a dat domnu Dunda pe Fordul ăla Scorpio pe care zice că l-a luat cu o sută de milioane, da’ el a dat cinci sute, și nu vrea să se afle că are bani. Da’ cine vorbește noaptea …
- Nu se vede pe butoanele alea? insistă Volbură, cu o ultimă speranță.
Era clar, telefonista nu îl putea ajuta. Din nou era necesar să își regândească tactica.

*

Din păcate, directorul era nerăbdător:
- Domnule Volbură, ai vreun rezultat, sau chemăm poliția?
- L-am încolțit, dom’ director! îl asigură juristul.
- Foarte bine, pentru că a venit iar factura la telefon. Acum avem numai patruzeci și opt de milioane la linia erotică.
- Patruzeci și …
- Așa că grăbește-te, că dacă nu, plătești dumneata, adăugă directorul, urcând în limuzina cu geamuri fumurii.

*

Disperat, Volbură își sună fiul, student la artă dramatică și mare iubitor de filme polițiste.
- Vorbește cu un meseriaș, pune microfoane la toate interioarele și-l prinzi imediat, îl sfătui juniorul.

*

Tehnicianul se găsi ușor. Deschizând geamul biroului, Volbură îl strigă, peste gard, pe vecinul, pe nea Dumitrescu; cel mai bun electrician din sud-estul Europei, cel puțin așa spunea el cui voia să-l asculte. Pe vremuri lucrase chiar în fabrică, ceea ce era o garanție că o cunoaște foarte bine, dar de când fata lui plecase „la capitală” nu mai avea nevoie de salariu: îi trimitea ea destui bani cât să trăiască boierește. Totuși, un ciubuc nu refuza niciodată.
- Lăsați pe mine, dom’ jurist, spuse Dumitrescu, auzind despre ce este vorba. Dacă nu v-o place cum vi-l găsesc, să nu-mi dați nici un ban!
Și se apucă de lucru, cu complicitatea juristului și a lui nea Vasile, portarul, chiar în acea seară.

*

Peste o lună, directorul Rădoi îl atenționă pe Volbură:
- De luna viitoare îți pun sechestru pe leafă! Iar avem cincizeci și șase de milioane. Ce mai, chem poliția.

***

- Păi nu v-am spusără că ieu știu? N-avea cum să fie ăl dă la personală, domle, că ie om serios, săracu. Îl cam aia pă iel muierea, da’ alfel ie băiat bun. N-avea cum să fie iel. Da’ ăsta, cum dă nu!? Știam ieu, da, da!
După ce își punea mâna la gură, ferindu-se să fie auzit de urechi prea curioase, nea Vasile mai adăuga:
- Da’ nu m-ascultă nimeni, fir-ar mama lor …! Zice că-s prost, că dacă-s numai portar … da’ dă câte ori nu m-am certatără ieu cu iel …! Că ieu știam, de.

*

În sala de conferințe a fabricii, în fața membrilor consiliului de administrație, comisarul-șef Huzun își încheia expunerea:
- Vă spun, în toată cariera mea nu am mai întâlnit o faptă de acest gen, o delapidare atât de bine pusă la punct. Totuși, avem de-a face cu un om inteligent!
Volbură nu putea decât să recunoască. Frumos îl mai dusese de nas nea Dumitrescu. Pe de-o parte se prefăcea că îl caută pe hoțul de convorbiri telefonice, iar de pe alta … Dar de unde putea el, un jurist cinstit, să știe că fata lui Dumitrescu era patroană la … tocmai la o linie erotică?