Ora 18.27…”Atenție, se închid ușile. Urmează stația Piața Victoriei cu peronul pe partea dreaptă”. De o parte și de alta a vagonului, înșirați ca mărgele anemice, pasagerii privesc tâmp, unii dincolo de alții, în geamurile acționând ca oglinzi paralele în timp ce reptila argintie își croiește monotona cale prin negura cotidiană.

Tzac-tzac, tzac-tzac….intuiești legănarea afectată a șoldurilor la capătul unor botine albe din piele ecologică și jumătate de toc cui metalic,cu desen inspirat din adidas torsion, peste care se răsfrâng trendy manșetele suflecate trei sferturi ale jeansilor țipând revoltați în măsura cu un număr (?) mai mică.
Fâl-fâl, fâl -fâl…fâlfâie prin aer ghemotocul roz ca un puf de pudră ridicat la rang de poșetă…fată, m-ai adus la capătul vagonului, nu e nici un loc liber și nu pot să mă țiu de nimic, nici de barele astea…comentează îmbufnată gurița desenată perfect, 10 minute înainte de a pleca din fața oglinzii și verificată în fiecare vitrină pe drum, de sub o claie de păr blond zulufit oxigenat …
…fată, da’ nu mai pot, trebuie să îți spun, aseară am vorbit cu ăla de am amorțit și m-am udat de tot…vai, dragă, mi-a zis că ne vedem azi la victoria, sunt așa de înfiorată… oare cum o fi, tu…dragă, lasa-mă, nu pot vorbi acum, sunt în metrou, n-auzi, pierd semnalul…mi-a spus că seamănă cu uceanu…cum, nu știi, ăla cu care face sală nicoleta luciu și e la teve pe doi…zic ăștia că e arnold schwartzenegger, mori, fată, când îl vezi…și stă la aurel vlaicu, în același cartier cu je…de aia te-am luat cu mine, că mă scurg și nu mai știu nimic dacă-s solo…ia vezi, mi s-a întins rimelul?….
…fata e în giacă gri șoarece, cu jeans măturând podeaua și bocanci de hip-hop…părul negru prins în coadă de cal, pe aripa nasului își face timid loc un coș…nu, tu, nu pricep cum faci de îți stau genele așa ca la aia din reclama…și eu am vorbit aseară cu al meu muuuulllltttttt, până a țipat mama că fac adiționale și că alocația nu ajunge să plătească telefonu’…de, cu un fraier ca tata, ce să știe...da’ tot am vorbit să ne vedem…fată, al meu un dulcik și un scumpik, sunt pussy a lui, aseară mi-a scris din ala, cum îl cheamă…din care am dat teză…ăla, mă, cu plopii fără soț…da’ nu contează acu’ decât iubițelul meu…mi-a dat numărul de telefon și mi-a zis că ne vedem la victoria…tu, sunt așa de emoționată…
…trenul oprește la peronul pe partea dreaptă…pasagerii iau startul și sprintează supraviețuitor pe trepte…sunt 30 de secunde între cele două trenuri de pe cele două magistrale care fac cruce la victoria iar timpul este atât de prețios între două destinații…
…tocurile albe frământă mărunt marmura, pletele negre se întind absente pe perete…toate tresar însă înfiorate la apariția unui tânăr cu părul negru străbătut de șuvițe blonde geluit în formă de țepi care să îi sprijine ochelarii de soare gucci…ce contează că e neon, nor și noapte…benga să fie…să moară gagicile ca găinile de plejăr fără de aer…
…hey u, uau…măsoară cele 53 de kilograme de cărniță blondă calitate superioară…mmm, babe, stăm la aceeași stație de metrou…eu sunt…
…ionuț? cred că eu am numărul tău de telefon, constată pletele brune extrăgând din buzunare mica jucărie argintie cu cameră photo și agendă de 1000 de numere…

…și telefonul sună…și adi de vito răsună victorios peste zgomotul făcut de alt tren oprind la peronul pe partea dreaptă…